Se reia furnizarea cardurilor europene de sănătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Se reia furnizarea cardurilor europene de sănătate

Social 26 Septembrie 2008 / 00:00 447 accesări

Pe 29 septembrie se reia furnizarea, imprimarea şi distribuirea cardurilor europene de sănătate, după ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a reuşit să finalizeze licitaţia care a desemnat firma cîştigătoare. După o întrerupere de peste şase luni, certificatele provizorii, care erau mai puţin credibile în străinătate, vor fi înlocuite cu carduri moderne, care dovedesc că posesorul acestuia este plătitor la fondul de sănătate, aşa că poate beneficia de servicii medicale în regim de urgenţă şi în clinicile din ţările UE. Costul cardului european de sănătate este suportat exclusiv din Fondul unic al asigurărilor sociale de sănătate şi va fi livrat ca scrisoare recomandată simplă, asiguratul avînd prima avizare în maximum şapte zile lucrătoare de la data transmiterii solicitării de tipărire a acestuia. Zilnic, prin sistemul informatic, cererile vor fi transmise pentru tipărire de luni pînă joi, la ora 16,00, şi vineri, la ora 14,00. Cererile ulterioare acestor ore vor fi preluate pentru tipărire şi distribuite în lotul de a doua zi lucrătoare. Cardul va fi livrat asiguratului personal. Trebuie să se ştie că nu se acceptă livrarea acestuia în cutia poştală. În cazul nerealizării livrării către asigurat a cardului, acesta va fi livrat la CJAS emitentă în termen de maxim 15 zile lucrătoare de la prima avizare. Relaţiile privind distribuţia cardurilor sînt furnizate de firma CURIERO şi se pot obţine de luni pînă vineri între orele 9,00 şi 18,00 la următoarele numere de telefon: vodafone/orange - *9337, romtelecom - 021 - 9337. Cardurile au o valabilitate de şase luni.

Taguri articol


12