Simona Halep a reuşit lovitura lunii mai, potrivit WTA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep a reuşit lovitura lunii mai, potrivit WTA

10 Iunie 2016 / 20:34 436 accesări
Sursa foto: prosport.ro

Sursa foto: prosport.ro

Asociaţia Tenisului Feminin (WTA) i-a acordat, vineri, Simonei Halep (locul 5 în clasamentul mondial) premiul pentru lovitura lunii mai, reuşită în meciul disputat în compania Timeei Bacsiszky, în optimile turneului de la Madrid. În schimb, Simona a pierdut titlul de "Jucătoarea lunii mai".

Fanii au fost invitaţi să voteze pe site-ul WTA cele mai frumoase lovituri ale lunii, iar Simona a fost preferată de 70% dintre fani. Lovitura Simonei Halep a fost urmată la mare distanţă de execuţiile Irinei Begu (12%), Serenei Williams (7%), Garbinei Muguruza (6%) şi Carlei Suarez Navarro (5%).

În votul pentru "Jucătoarea lunii mai", Simona Halep s-a clasat pe 2, după iberica Garbine Muguruza (locul 2 în clasamentul WTA), care a câştigat primul ei titlu de Mare Şlem din carieră, Openul Franţei de la Paris. Muguruza a învins-o pe Serena Williams (locul 1 WTA) în finala turneului pe zgură.

Taguri articol


12