Simona Halep debutează astăzi, la Roland Garros

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep debutează astăzi, la Roland Garros

Sport 27 Mai 2014 / 08:23 263 accesări

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 4 WTA, va debuta, astăzi, la ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros, meciul cu rusoaica Alisa Kleibanova fiind programat de la ora 12.00, pe arena principală "Philippe Chatrier", informează site-ul oficial al competiţiei. Tot pe Philippe Chatrier va debuta şi Victor Hănescu, el urmând să evolueze în ultimul meci de pe acest teren împotriva francezului Gael Monfils, al 23-lea favorit al competiţiei. Jucătoarea Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 26, o va întâlni, astăzi, de la ora 12.00, în primul tur, pe Aleksandra Wozniak (Canada) în primul meci de pe terenul 8, partidă reprogramată de ieri. Tot în primul meci, de la ora 12.00, dar pe terenul 14, Alexandra Cadanţu va juca împotriva olandezei Kiki Bertens. Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 13, va întâlni, astăzi, cuplul francez Adrian Mannarino/Benoit Paire, în meciul trei de pe terenul 16.



12