Şomajul continuă să facă ravagii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şomajul continuă să facă ravagii

Social 13 Februarie 2009 / 00:00 629 accesări

România resimte tot mai puternic criza financiară internaţională, care ameninţă piaţa muncii cum rar s-a întîmplat în ultimii ani. Dacă la începutul lui 2008, rata şomajului la nivel naţional era de doar 4,2%, lipsa investiţiilor şi reducerea activităţii au lăsat fără muncă, în acest an, zeci de mii de salariaţi. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la sfîrşitul lunii ianuarie, rata şomajului a fost de 4,9%, mai mare cu 0,7 puncte decît în aceeaşi perioadă a anului trecut . Din totalul celor 444.907 de şomeri, 174.852 sînt indemnizaţi şi 270.054 neindemnizaţi. Cei mai mulţi şomeri provin din domenii precum construcţiile, agricultura şi industria lemnului, astfel că după Bucureşti, şomajul şi-a continuat trendul ascendent şi în judeţele Bacău (2.500 persoane), Vîlcea (2.465), Prahova (2.280), Galaţi (1.983), Constanţa (1.962), Alba (1.657), Neamţ (1.521), Hunedoara (1.462) şi Cluj (1.302). Totodată, statisticile ANOFM arată că judeţele cu cea mai mare pondere a şomerilor neindemnizaţi sînt Mehedinţi (79,82%), Dîmboviţa (78,79%), Teleorman (78,12%), Iaşi (76,74%), Galaţi (75,07%) şi Bucureşti (77,55%). Cel mai ridicat nivel al ratei şomajului a fost înregistrat în judeţul Vaslui (10,3%), urmat de judeţele Mehedinţi (9,8%), Teleorman (8,6%), Dolj (8,5%), Gorj (8%), Covasna (7,9%) şi Alba (7,9%). În pofida faptului că efectele crizei sînt vizibile în majoritatea domeniilor de activitate de pe litoral, Constanţa continuă să fie în topul judeţelor care pun la bătaie locuri de muncă. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa, pînă pe 18 februarie, toţi cei aflaţi în căutarea unei slujbe pot opta pentru unul din cele 643 de posturi vacante. În timp ce constănţenii cu facultate pot opta pentru o slujbă de contabil, consilier juridic, consilier în economie generală, lăcătuşii, tubulatorii navali sau sudorii, au la dispoziţie 300 de locuri de muncă.

Taguri articol


12