SSC Farul Constanța și-a reluat antrenamentele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SSC Farul Constanța și-a reluat antrenamentele

Sport 23 Ianuarie 2017 / 17:08 3792 accesări

La primul antrenament din 2017, fotbaliștii de la SSC Farul Constanța au alergat prin zăpadă pe terenul 2 de la stadionul „Farul“

La primul antrenament din 2017, fotbaliștii de la SSC Farul Constanța au alergat prin zăpadă pe terenul 2 de la stadionul „Farul“

Jucătorii de la Suporter Spirit Club Farul Constanța, echipă care domină categoric Liga a IV-a constănțeană, unde este lider autoritar după 19 etape, cu maximum de puncte, au început luni după-amiază antrenamentele pentru partea a doua a campionatului, al cărei start este prevăzut pentru prima sau a doua sâmbătă din luna martie, în funcție de condițiile meteo. Sub comanda antrenorilor Ion Barbu și Gheorghe Mina, fotbaliștii constănțeni vor efectua săptămâna aceasta reacomodarea la efort, iar antrenamentele cu mingea vor avea loc și în funcție de starea terenului. Lotul cuprinde toți jucătorii din toamnă plus cei doi nou-veniți, fundașul Tudor Țăranu (18 ani) și mijlocașul Vlad Suciu (20 de ani), ultimul revenind în activitate după ce a fost în refacere după o accidentare gravă (ruptură a ligamentului încrucișat anterior).

SSC Farul a stabilit deja două jocuri amicale, o „dublă” cu Oțelul Galați, pe 11 și 18 februarie. „Sper ca până atunci să ne putem desfășura activitatea pe un teren cât mai practicabil. Pe lângă Țăranu și Suciu mai avem câteva noutăți în lot, jucători pe care urmează să-i vedem la pregătire ca să ne edificăm asupra lor”, a declarat antrenorul principal Ion Barbu.

GEORGE MUZACA A FOST ALES PREȘEDINTE AL COMITETULUI DIRECTOR

Sâmbătă a avut loc Adunarea Generală a membrilor cotizanți ai Asociației Suporter Spirit Club Farul Constanța, la care au fost aleși membrii Comitetului Director, care vor coordona activitatea clubului în urmǎtoarele 12 luni. Aceștia sunt: George Muzaca (a primit 57 de voturi și a fost desemnat președinte), Alexandru Oprea (57), Răzvan Gîrdea (51), Ionuț-Eugen Ioniță (49), Sorin Mihăilescu (49), Adrian Petrescu (49), Gheorghiță Chivu (46), George-Cosmin Simencu (42), Constantin Gache (33). Au mai candidat Marius-Mihai Ciolan (32 de voturi), Daniel Popescu (28) și George Nache (19). Au participat și au avut drept de vot și de a fi votați toți membrii cotizanți cu cel puțin o tranșă a cotizației achitată la zi până la data de 20 ianuarie 2017 (minimum 50 de lei).

Principalele obiective ale Comitetului Director nou-ales sunt: recuperarea însemnelor clubului FC Farul (palmares, siglă, culori); promovarea succesivă în eșalonul superior, pânǎ la revenirea în Liga 1; revenirea echipei pe stadionul „Farul“; readucerea suporterilor constǎnțeni la stadion; promovarea unei colaborǎri funcționale cu autoritǎțile locale. Ședințele Comitetului Director vor fi publice, iar ordinea de zi va fi comunicatǎ din timp.

„Aș vrea să le mulțumesc suporterilor pentru că au avut încredere în mine și au apreciat tot ce am făcut pentru SSC Farul până acum. Toate hotărârile le vom lua împreună, ca și până acum. Principalele noastre obiective sunt: promovarea an de an, până în Liga 1, recuperarea siglei, culorilor, palmaresului și a numelui FC Farul, atragerea de noi sponsori. Așteptăm Consiliul Local și Primăria alături de noi. De asemenea, vrem să revenim pe stadionul „Farul“, să jucăm din toamnă aici, în Liga a 3-a. Colaborăm cu un impresar, Traian Gherghișan, și îl așteptăm marți seară la Constanța pentru a discuta despre eventuale transferuri”, a declarat George Muzaca.

Citește și:

SSC Farul, exemplu de marketing pentru fotbalul constănțean

Axiopolis Sport II Cernavodă și Inter Ion Corvin sunt lideri la jumătatea campionatului

SSC Farul încheie anul 2016 cu 9 puncte avans în clasament

SSC Farul - CFR, derby constănțean pe terenul ITC

AS Carvăn este campioană de toamnă în eșalonul al cincilea din fotbalul județean

SSC Farul Constanța a obținut a 18-a victorie consecutivă în Liga a IV-a

Proiectul SSC Farul devine tot mai atractiv pentru sponsori



12