Suspiciuni de atacuri cibernetice împotriva sistemului financiar rus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Suspiciuni de atacuri cibernetice împotriva sistemului financiar rus

Tehnologie 05 Decembrie 2016 / 13:13 553 accesări

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a anunțat vineri că a descoperit un complot pus la cale de servicii secrete străine și menit să producă haos în sistemul financiar rus prin intermediul unui val coordonat de atacuri cibernetice și informații false publicate pe social media despre falimentul băncilor rusești, transmit EFE și Reuters.

Potrivit notei oficiale, ofensiva cibernetică prevedea trimiterea masivă de SMS-uri și publicarea de mesaje provocatoare pe rețelele sociale despre 'o criză a sistemului financiar și de credit din Rusia, despre falimente și revocarea licențelor mai multor bănci importante la nivel național și regional'. 'Aceste acțiuni erau planificate împotriva a zeci de orașe din Federația Rusă', a semnalat FSB, care a insistat că a adoptat 'toate măsurile necesare pentru a neutraliza amenințările la adresa securității economice și informatice a țării'.

În declarația difuzată de FSB nu se menționează despre ce agenții de informații străine ar fi vorba. Banca centrală a Rusiei a anunțat că este la curent cu amenințarea și că se află în legătură permanentă cu serviciile de securitate ale statului rus. Într-o declarație trimisă Reuters, banca centrală a Rusiei a menționat că a elaborat un plan pentru a contracara orice fel de atac. 'Situația este sub control. Băncile au primit indicațiile necesare', se menționează în declarația respectivă.

Reuters amintește că, la 11 noiembrie, băncile rusești Alfa-Bank și Sberbank au anunțat că au fost ținta unor atacuri cibernetice.

Taguri articol


12