Taberele din PNŢCD se reunesc în şedinţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Apel la unitate

Taberele din PNŢCD se reunesc în şedinţă

Politică 05 Noiembrie 2011 / 00:00 390 accesări

Consiliul Naţional de Conducere al PNŢCD a fost convocat pentru sâmbătă de către preşedintele Victor Ciorbea. Invitaţiei îi vor da curs şi reprezentanţi ai grupărilor dizidente, printre care şi Aurelian Pavelescu, iar scopul reuniunii este stingerea disputelor interne. Intenţia preşedintelui Victor Ciorbea este să obţină acceptul pentru extinderea echipei de conducere cu persoane care sunt în celelalte tabere ţărăniste astfel încât PNŢCD să intre unificat în anul electoral 2012. Pe ordinea de zi a şedinţei figurează şi chestiuni legate de activitatea electorală a partidului pe viitor, precum strângerea de semnături pentru intrarea partidului în campania electorală din 2012 şi participarea la alegerile parţiale din Olt, Cluj şi Bihor. Printr-un apel semnat de liderii PNŢCD Victor Ciorbea şi Gheorghe Ciuhandu şi trimis pe 28 octombrie tuturor reprezentanţilor din teritoriu se recomandau negocieri la nivel local cu toate grupările rivale. „Îi aşteptăm pe toţi colegii noştri să caute şi să găsească, în cel mai scurt timp, soluţii şi posibilităţi de aplanare a problemelor dintre noi. Aşa cum noi vom persevera în a găsi o rezolvare cu domnii Lupu, Pavelescu şi Moiescu, îi rugăm pe liderii din teritoriu să ia în considerare doleanţele altor colegi din grupările desemnate anterior”, se arată în apelul făcut de Ciorbea şi Ciuhandu.



12