Când vine vorba despre şefie, ţărănoiul salivează din abundenţă cu clăbuci sau diverse alte bule la gură. Se agită şi devine isteric. Bă, fac, dreg. Papionul îl provoacă, după regulile bunei sale creşteri, la duel. Răspunsul ţărănoiului sună sec: ”Sictir”. Ca să fie cât se poate de convingător în materie de prostie, provoacă scandal. Papionul nu se pretează la astfel de diversiuni. Ţărănoiul, în schimb, mizează pe tonalităţile ridicate ale unui tărăboi de cartier. Cum se spune, ca la uşa cortului. Dacă îndrăzneşti să-i spui că nu are şanse la şefie, gâfâie ca un broscoi obez. Ca replică, te înjură. În mintea lui, prinsă stângaci în colţuri, este convins că nimeni nu-i va sta în cale! Ca să fie cât mai convingător, le arată tuturor poza protectorului care l-a luat în custodie. Adoră cultul personalităţii. De altfel, se şi vede într-un portret de mare conducător! Eventual, cu rame aurite şi cu lozinci mobilizatoare. Ţărănoiul se laudă tot timpul cu relaţiile sale sus-puse. Dacă îl întrebi de fapte şi calităţi personale, se umflă în pene şi atât. Din cauza penelor, singura lui podoabă din abundenţă, se teme de gripa aviară, cu toate că este mult mai expus la cea porcină. La concurenţă cu papionul, ţărănoiul se simte eclipsat. Într-o eventuală dispută directă, mizează pe sforarii specializaţi în deranjul provocat în culise. Arma lui de bază este troaca plină cu lături. Papionul joacă cinstit. Ţărănoiul mizează pe caracterul său infect. La nevoie, ştie cum să fitilească papionul. A învăţat să facă mătănii şi se ploconeşte cu mult talent în faţa şefilor. Fără binecuvântarea lor, riscă să rămână un biet muritor de rând. Papionul este distins şi educat. Ţăranul, care nu are nicio legătură cu viaţa satelor, se comportă ca un râtan. A început deja să-şi arate colţii acoperiţi de mămăligă. Papionul este calm. Când intră în panică, ţărănoiul dă cu biciul şi calcă în străchini. Din cauza nervilor, miroase a transpiraţie puturoasă. Scăpat de sub control, îşi etalează apucăturile dobândite în timp. De când i-au murit lăudătorii, se loveşte singur cu cărămida în piept, pozând frecvent în postura de fruntaş în întrecerea socialistă. Aiurea. În realitate, profită de indolenţa celor care îl tolerează pentru mici ciubucuri şi avantaje. În situaţii de criză, papionul dă dovadă de înţelepciune şi bun simţ. Ţărănoiul dezvoltă şi mai mult stările conflictuale, mizând pe gura lui spurcată. A uitat că gura bate… Papionul vrea să învingă cel mai bun. Ţărănoiul zice că el este acela… De când are capsa pusă, se opinteşte să calce papionul în picioare. Pentru că a eşuat de fiecare dată, în lipsa unor argumente concrete, sare la bătaie. Cu alte cuvinte, este şi recalcitrant. Desigur, e bine să nu te pui cu nebunul! Aşa gândeşte şi papionul, care nu are nicio legătură cu eroul unui roman cu acelaşi nume. Dacă va pierde competiţia pentru şefie, papionul nu va face un capăt de ţară din această poveste. Ţărănoiul ameninţă că dă totul în vileag. Aşa le trebuie celor care s-au legat la cap cu el!