Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 15 Martie 2012 / 00:00 382 accesări

ELVEŢIA

Tragedie rutieră

Un groaznic accident s-a produs marţi seara, în Elveţia, unde un autocar cu turişti a intrat în zidul unui tunel. Bilanţul consemnează cel puţin 28 de morţi, între care 22 de copii. Potrivit poliţiei locale, în tunelul din apropierea oraşului Sierre din sudul Elveţiei, şoferul autocarului a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un zid al tunelului. După cum informează presa elveţiană, 21 dintre victime sunt originare din Belgia şi şapte din Olanda. Respectivii se îndreptau spre Belgia, de la o staţiune de schi. Două avioane ale armatei belgiene au transportat, în Elveţia, familiile victimelor accidentului. Un ajutor psihologic este creat prin intermediul asociaţiei Ajutor Reciproc Creştin, una dintre principalele asociaţii de întrajutorare belgiene care a organizat călătoria. Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, i-a transmis condoleanţe premierului belgian, Elio Di Rupo, pentru tragicul accident.

SUA

Atacuri sângeroase

Un bărbat chemat în instanţă de familia sa a deschis focul la intrarea într-un tribunal din statul american Texas, ieri, omorând o persoană şi rănind alte trei. Atacatorul a fost rănit de poliţişti, în faţa Curţii de Justiţie din Beaumont, la circa 128 km de Houston. Deocamdată, poliţia nu a furnizat informaţii cu privire la motivul care l-a determinat pe individul respectiv să recurgă la acest gest. Poliţia a mai precizat doar că una dintre victime a fost lovită de maşina atacatorului, în timp ce acesta încerca să dispară de la locul tragediei. Acesta nu a fost singurul episod de o violenţă extremă înregistrat ieri pe teritoriul SUA. Patru persoane au fost înjunghiate într-o clădire de birouri din Ohio, tot în cursul zilei de ieri. Atacatorul a fost împuşcat de forţele de poliţie sosite la faţa locului. Nu se cunosc încă amănunte cu privire la acest incident sângeros.

JAPONIA

Seisme puternice

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs ieri seară, în estul insulei nipone Honshu, fără să provoace pagube materiale majore, a anunţat agenţia de meteorologie. Epicentrul seismului, înregistrat la ora locală 21.05, la o adâncime de nici 10 kilometri, a fost localizat în Oceanul Pacific, în apropierea prefecturii Chiba, la est de Tokyo. Nu a fost emis niciun avertisment de tsunami. Cutremurul s-a resimţit în estul insulei nipone, în special în prefecturile Chiba şi Ibaraki, dar şi în capitala Japoniei. Compania de electricitate care exploatează centrala Fukushima Daiichi, grav avariată de catastrofa naturală de la 11 martie anul trecut, a afirmat că nu au apărut probleme noi la obiectivul nuclear, unde reactoarele sunt în stare de oprire la rece. Trenurile de mare viteză Shinkansen şi garniturile regionale au fost oprite din cauza seismului. Un prim cutremur cu magnitudinea de 6,8 s-a produs în aceeaşi zi, în largul coastelor nordice ale arhipelagului, provocând un tsunami de mică amploare pe litoral. Japonia încă se reface după cutremurul de 9 grade urmat de tsunami, de anul trecut, când nord-estul Japoniei a fost devastat, s-au înregistrat 19.000 de morţi şi dispăruţi şi a avut loc accidentul nuclear de la Fukushima, cel mai grav după cel de la Cernobâl, în 1986.

SUA

Haos la Boston

Un incendiu la un transformator electric a condus la evacuări, a lăsat 20.000 de clienţi fără electricitate şi a perturbat traficul în centrul Bostonului, marţi seara, echipele de intervenţie acţionând ieri dimineaţa pentru reluarea alimentării cu electricitate. Incendiul, izbucnit la un transformator de 115.000 de volţi, în spatele Hotelului Hilton, într-o zonă cunoscută sub numele de Back Bay, a fost raportat la ora locală 18.30 (miercuri, 0.30, ora României). O coloană de fum negru şi dens s-a ridicat desupra centrului oraşului. Iniţial, oficialii s-au temut că fumul ar putea fi toxic. Sute de persoane cazate la hotel au fost evacuate. Deşi nu au fost raportate persoane rănite şi nici jafuri, poliţia a închis circulaţia rutieră pe străzile din zonă, ca măsură de precauţie.

RUSIA

Bombă în Caucaz

Autorităţile ruse au anunţat ieri că au dezamorsat bombe artizanale de o putere echivalentă cu 100 de kilograme TNT, descoperite într-un laborator clandestin la Nalcik (Caucazul rus), adăugând că urmau să fie utilizate pentru comiterea unor atentate în locuri aglomerate. În afară de nouă dispozitive explozive, care au fost dezamorsate, forţele de ordine au mai descoperit compuşi destinaţi fabricării de bombe şi produse explozive. După primul Război din Cecenia (1994-1996) între forţele federale ruse şi separatişti, rebeliunea s-a islamizat progresiv şi s-a extins tot mai mult în afara frontierelor acestei mici republici, transformându-se, la mijlocul anilor 2000, într-o mişcare islamistă armată, activă în tot Caucazul de Nord.

AFGANISTAN

Atentate

Un atentat cu motocicletă-capcană s-a soldat, ieri, cu cel puţin un mort şi doi răniţi, membri ai serviciilor de informaţii, la Kandahar, principalul oraş din sudul Afganistanului şi bastion al rebelilor talibani. Kandahar se află la câteva zeci de kilometri de districtul Panjwayi, unde un soldat american a ucis 16 civili, duminică, un masacru pe care talibanii au promis că îl vor răzbuna. Atacul de miercuri a avut loc la scurt timp după sosirea secretarului american al Apărării, Leon Panetta, în provincia vecină Helmand. Explozia a avut loc în momentul în care un convoi al NDS trecea pe stradă. Într-un incident separat, o maşină a intrat pe pista principalei baze militare britanice din Afganistan şi a luat foc, la baza Bastion din provincia Helmand. Un purtător de cuvânt al forţei NATO, ISAF, a spus că şoferul maşinii primeşte tratament medical. Panetta nu a fost nicio clipă în pericol, a adăugat el. Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a sosit, ieri, într-o vizită surpriză de două zile în Afganistan, în condiţiile în care SUA încearcă să calmeze tensiunile. Vizita lui Panetta fusese programată înainte de masacrul de duminică, însă acum are un nouă semnificaţie, în condiţiile în care presiunea politică asupra oficialilor afgani şi americani se intensifică în legătură cu războiul nepopular care a intrat în al unsprezecelea an.

ETIOPIA

Masacru

19 persoane au fost ucise luni şi alte opt au fost rănite într-un atac asupra unui autobuz, lansat de presupuşi rebeli etiopieni, a declarat preşedintele regiunii etiopiene Gambella, unde s-a produs atacul, aflată la 700 de kilometri vest de Addis Abeba. Cinci bărbaţi înarmaţi cu arme automate au furat banii şi bunurile pasagerilor unui autobuz de transport public, înainte de a deschide focul asupra lor. Regiunea Gambella este una dintre cele mai fertile şi mai bogate în resurse din întreaga ţară. În ianuarie, Human Rights Watch (HRW) a acuzat autorităţile etiopiene de expulzarea a mii de localnici de pe pământurile lor din Gambella, încă din 2008, pentru a instala societăţi străine sau publice şi a dezvolta proiecte agricole, agravând tensiunile între comunităţi. În această regiune, triburile nuer şi anuak se confruntă des pentru accesul la resursele de apă şi la pământurile fertile. La sfârşitul lui 2003, 30 de persoane au fost ucise în violenţele dintre aceste două triburi. De altfel, 14 persoane au fost ucise în regiune, în iunie 2006, într-un atac asupra unui autobuz, de către oameni armaţi, la 45 de kilometri de oraşul Gambella. Rebelii au fost deja suspectaţi.

MAREA BRITANIE

Referendum pentru relaţia cu UE

Aproape două treimi dintre britanici vor organizarea unui referendum pentru a stabili relaţia viitoare a Marii Britanii cu UE, arată un sondaj YouGov-Cambridge. Astfel, 60% dintre persoanele întrebate vor consultarea populară, în timp ce 20% ar vrea ca Marea Britanie să iasă pur şi simplu din UE. Alţi 40% dintre britanici vor o relaxare a relaţiilor cu UE. La polul opus se află 14% din populaţie care ar vrea o sporire a integrării europene. Numai 13% dintre britanici sunt mulţumiţi de situaţia actuală.

BULGARIA

Invitaţie pentru Qatar

Qatarul ar putea finanţa construirea unei autostrăzi care să lege cele două principale oraşe de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, a scris, ieri, cotidianul sofiot ”Dnevnik”. Autostrada care poartă numele Marea Neagă nu face parte din reţeaua coridoarelor europene de transport şi nu putea fi construită cu fonduri europene. De aceea, Bulgaria încearcă să convingă Qatarul să investească în proiect. Premierul bulgar, Boiko Borisov, care a sosit marţi într-o vizită oficială în acest emirat, s-a întâlnit în capitala Doha cu omologul său Sheikh Hamad bin Jassim bin Jaber bin Muhammad Al Thani. Premierul Boiko Borisov i-a invitat pe oamenii de afaceri din Qatar să investească şi în alte proiecte de infrastructură, cum ar fi renovarea aeroportului de la Balcic.

UCRAINA

Impas în discuţiile cu FMI

Autorităţile ucrainene au recunoscut, ieri, că negocierile cu FMI pe tema reluării programului de ajutor suspendat în urmă cu un an au ajuns într-un impas, din cauza refuzului Kievului de a majora tariful gazelor naturale. FMI insistă pentru majorarea preţului gazelor naturale pentru consumatorii casnici, lucru pe care Guvernul de la Kiev nu are de gând să-l facă. În anul 2010, guvernul condus de Mykola Azarov a convenit cu FMI un program stand-by în valoare de 15 miliarde de dolari, din care Kievul a primit doar două tranşe în valoare de 3,4 miliarde de dolari. La începutul lui 2011 însă, Fondul a oprit eliberarea de noi tranşe după ce cabinetul de la Kiev a refuzat să introducă o serie de reforme nepopulare, precum creşterea preţului la gaze naturale şi serviciile de încălzire pentru consumatorii casnici.

EGIPT

Sute de candidaţi la prezidenţiale

Surse ale Comisiei Electorale egiptene au indicat ieri că aproape 500 de persoane au obţinut formulare pentru a putea candida la viitoarele alegeri prezidenţiale, ceea ce demonstrează entuziasmul populaţiei faţă de un scrutin al cărui rezultat nu este dinainte cunoscut. Potrivit surselor citate, până ieri, 472 de persoane au cerut şi primit formulare pentru a-şi putea declara oficial candidatura, la peste un an de la demisia forţată a lui Hosni Mubarak, la 11 februarie 2011, care a condus 30 de ani ţara, cu mână de fier. În afara candidaţilor recunoscuţi ca având cele mai mari şanse, printre aplicanţi se află şi egipteni de rând, inclusiv ziarişti, judecători, avocaţi şi profesori. Alegerile prezidenţiale sunt prevăzute să se desfăşoare în Egipt în zilele de 23 şi 24 mai.



12