Teletext

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Teletext

Sport 27 Decembrie 2007 / 00:00 641 accesări

Răzvan Florea, vacanţă activă la Constanţa

După ce s-a antrenat o lună de zile în oraşul de la ţărmul mării, singurul medaliat olimpic din istoria nataţiei masculine româneşti, constănţeanul Răzvan Florea, a participat în perioada 21-23 decembrie la două turnee de verificare în Franţa şi Spania. Revenit la Constanţa chiar în Ajunul Crăciunului, sportivul antrenat de Gina Handrea s-a arătat mulţumit de evoluţiile sale din cadrul celor două competiţii de unde s-a întors învingător în probele de 100 şi 200 m spate. “Sînt foarte mulţumit de rezultatele obţinute în cele două concursuri la care am participat. Au fost două competiţii de verificare importante pentru această etapă a pregătirii mele”, a spus Răzvan, care a sărbătorit Crăciunul alături de soţia sa şi de fiul său de doar o lună, Tudor, despre care a afirmat că este cel mai frumos cadoul al Moşului: “La mine, Moş Crăciun a venit înainte de termen şi mi-a adus cel mai frumos cadou din viaţa mea, pe Tudor şi sînt foarte fericit”. Anul 2007 a fost şi pentru sportivul de la CS Farul unul din care rezultatele nu au lipsit, cel mai important dintre acestea fiind calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing. Ca orice sportiv ambiţios, Florea şi-a stabilit şi un obiectiv pentru cea mai importantă competiţie a anului 2008. “Obiectivul stabilit este calificarea în finala probei de 200 de metri spate. În această fază a competiţiei se poate întîmpla orice, dar normal că mi-aş dori o medalie ca să repet performanţa de la Atena. Acesta este ţelul meu. Pentru o medalie olimpică muncesc şi fac sacrificii”, a mărturisit Florea, care s-a situat pe poziţia a cincea la ultima ediţie a Campionatelor Mondiale. Sportivul se va afla la Constanţa pînă la sfîrşitul anului, însă pentru Răzvan nu este timp de vacanţă, mai ales că îl aşteaptă un an important pentru cariera sa. El se va antrena în tot acest timp la bazinul de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrîn”.

Miroslav Djukic, noul selecţioner al Serbiei

Antrenorul Miroslav Djukic a fost numit, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a Serbiei, adversara României în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2010, a anunţat agenţia Beta. Federaţia Sîrbă de Fotbal (FSS) a anunţat că Djukic se va ocupa în acelaşi timp şi de reprezentativa olimpică a Serbiei, calificată la Jocurile Olimpice de la Beijing. Djukic, în vîrstă de 41 de ani, va avea un contract pe doi ani, iar în cazul calificării la CM din 2010 acesta se va prelungi automat. Tehnicianul sîrb îi succede în funcţie spaniolului Javier Clemente, care a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European din 2008, terminînd pe locul al treilea în Grupa A, după formaţiile Poloniei şi Portugaliei. Miroslav Djukic a pregătit echipa de tineret a Serbiei, care a ajuns pînă în finala Campionatului European din acest an, iar din vară antrenează formaţia Partizan Belgrad, actualul lider al campionatului sîrb, la care a renunţat pentru a prelua funcţia de selecţioner. Serbia face parte din grupa a şaptea a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010, alături de România, Franţa, Austria, Lituania şi Insulele Feroe.

Gigi Becali, propus în presa internaţională la titlul de „Cel mai slab preşedinte de club al anului 2007”

Agenţia de presă germană DPA, prin jurnalistul Duncan Shaw, propune pentru un nou premiu: trofeul FIFA pentru cel mai prost conducător de club. Propunerea vine ca reacţie la multitudinea de premii acordate în acest final de an jucătorilor de fotbal, precum Kaka. „Nu e nevoie să-l văd săptămînal pe Kaka îmbrăcat la costum pentru a şti că este un jucător bun. Cînd Stanley Matthews a primit în 1956 primul trofeu pentru Fotbalistul European al Anului, a fost şocat. El crescuse crezînd că premiile în fotbal sînt colective, pentru întreaga echipă, nu pentru un singur jucător”, a scris jurnalistul. Ca reacţie, Shaw a propus acest nou trofeu, dedicat celui mai slab conducător, pentru a aduce un sentiment de umilitate şi de proporţie în fotbal. Pentru 2007, jurnalistul principalei agenţii de presă din Germania a găsit următorii candidaţi: Ramon Calderon, Gigi Becali şi Juan Soler. Calderon, conducătorul lui Real Madrid, se afla în pole-position pentru acest trofeu pînă în iunie, cînd Fabio Capello a reuşit să cîştige La Liga atunci cînd nimeni nu mai credea acest lucru posibil. Gigi Becali este şi el pe lista celor mai incompetenţi conducători de club, descrierea făcută finanţatorului Stelei fiind următoarea: „Un alt candidat puternic este Gigi Becali, de la Steaua Bucureşti. El a reuşit să ruleze 5 antrenori la echipă în 2007 şi a oferit 100.000 de euro oricărui club suficient de curajos să-l ia pe portarul portughez Carlos Fernandez de la Steaua. Steaua, întotdeauna echipa română care a cheltuit cel mai mult, se află acum pe locul 4 în campionat, la nu mai puţin de 8 puncte de CFR Cluj, liderul de la reduceri al campionatului. În plus, Steaua a terminat pe ultimul loc în Grupa H a Ligii Campionilor, reuşind un singur punct”. Totuşi, cîştigătorul trofeului este alt lider de club: Juan Soler, şeful Valenciei, considerat de jurnalistul DPA drept cel mai îndreptăţit la ineditul trofeu.

Steaua l-a transferat pe atacantul francez Habibou Habib

Managerul Stelei, Adrian Ilie, a confirmat, pentru NewsIn, că „roş-albaştrii” au realizat transferul atacantului francez Habibou Habib, în vîrstă de 20 de ani, de la gruparea belgiană Charleroi. “Transferul lui Habib este deja rezolvat, el urmează să se alăture lotului nostru. L-am urmărit în mai multe meciuri, este un atacant masiv, de mare perspectivă”, a declarat luni, pentru NewsIn, Adrian Ilie, care nu a dezvăluit şi suma pe care gruparea din Ghencea a plătit-o pentru atacant. Habibou Habib a fost crescut la juniorii formaţiei PSG şi a mai jucat pentru Tubize (liga a II-a din Belgia), echipă pentru care a marcat 12 goluri în 11 meciuri. Francezul s-a născut la data de 16 aprilie 1987, cîntăreşte 80 kg şi măsoară 1,92 m. La Charleroi, Habib purta tricoul cu nr. 19. Conform site-ului oficial al clubului belgian, Steaua a obţinut doar împrumutul pînă în vară al atacantului francez, cu opţiune de cumpărare definitivă la sfîrşitul sezonului.



12