Tom Cruise şi Katie Holmes vor face un film împreună

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tom Cruise şi Katie Holmes vor face un film împreună

Monden 29 Septembrie 2006 / 00:00 838 accesări

În încercarea de a-i relansa carierele, cei doi logodnici vor face împreună un film. Actriţa Katie Holmes plănuieşte să se întoarcă la actorie cît de curînd, declarînd că este nerăbdătoare să se întoarcă la stilul de viaţă hollywoodian. După ce a cunoscut celebritatea cu rolul din "Batman - Începuturi", Katie Holmes a făcut o pauză pentru a se ocupa de relaţia ei cu Tom Cruise. A urmat apoi naşterea fiicei lor, Suri, în luna aprilie, iar cei doi au hotărît să locuiască o perioadă în Colorado.

O sursă apropiată cuplului a declarat revistei "Life and Style Weekly": "Tom caută un proiect de film care să ilustreze atracţia chimică dintre ei, un proiect care să o facă pe Katie un star, dar care să-l ajute şi pe el să intre din nou în graţiile publicului". Tom Cruise, celebru pentru rolurile sale din "Misiune: Imposibilă", "Top Gun" şi "Minority Report" este gata să renunţe la imaginea sa de erou de filme de acţiune, pentru ca el şi Katie să apară împreună pe ecran. Katie este deschisă oricărui proiect propus de logodnicul său şi este nerăbdătoare să scape de imaginea de "fata din vecini" cîştigată în urma apariţiilor în longevivul serial de televiziune "Cei mai frumoşi ani".

În luna august, studioul de producţie cinematografică Paramount a anunţat că renunţă la contractul cu Tom Cruise, invocînd ca motiv comportamentul public al starului din ultima vreme. Tom Cruise, cel mai bine plătit actor din cinematografia mondială, a colaborat cu Paramount timp de 14 ani. Actorul, în vîrstă de 44 de ani, a fost criticat pentru atitudinea din 2005, cînd a sărit pe canapea în timpul emisiunii de televiziune moderată de celebra Oprah Winfrey, pentru a-şi exprima dragostea pentru noua sa prietenă, Katie Holmes, mai tînără decît el cu 17 ani. În plină campanie de promovare a filmului "Războiul lumilor", în regia lui Steven Spielberg, actorul a atacat verbal un prezentator de televiziune care a declarat că face şedinţe de psihanaliză. De altfel, psihanaliza este una dintre ţintele preferate ale sectei scientologice, Tom Cruise fiind cel mai celebru membru al acestui cult.



12