Tun de 17 milioane euro dat de... boschetari analfabeți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tun de 17 milioane euro dat de... boschetari analfabeți

Economie 26 Februarie 2016 / 17:24 2718 accesări
Peste 44 de firme, înregistrate pe numele unor persoane cu condiție materială precară și fără studii, importau la greu din China și Turcia

Peste 44 de firme, înregistrate pe numele unor persoane cu condiție materială precară și fără studii, importau la greu din China și Turcia

Inspectorii de la Antifraudă au identificat un prejudiciu de 17 milioane euro în urma investigării a 44 de firme înregistrate pe numele unor persoane cu o condiţie materială precară, dar care importau din Turcia şi China mii de tone de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj şi papetărie. Cele 44 de firme au fost monitorizate în cadrul operaţiunii „Hermes“, declanşată în octombrie 2015, pentru valorificarea datelor obținute în timpul verificării activităţii centrelor en gros din țară. „Firmele au fost înfiinţate pe numele unor persoane cu o condiţie materială precară şi fără studii, aflate în imposibilitatea justificării resurselor financiare necesare realizării câtorva zeci de importuri de marfă (TIR-uri şi containere) pe lună, care aprovizionează centrele en gros şi magazinele de profil din România“, spun cei de la DGAF. Prin intermediul acestor reţele, în perioada noiembrie - decembrie 2015, au fost importate din Turcia şi China peste 2.354 tone de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj şi papetărie, unele susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 173 milioane lei fără TVA. Firmele funcţionau aproximativ o lună, timp în care preluau comenzi şi, în numele beneficiarilor reali, importau mărfuri şi depuneau declaraţii vamale false privind valoarea sau natura importurilor. Pentru păstrarea aparenţei legalităţii, au emis către 841 de beneficiari fictivi facturi şi bonuri fiscale cu valori subevaluate, în timp ce comercializarea fără acte a mărfurilor se realiza la valori de 20 - 30 ori mai mari decât cele declarate. În acest mod, bugetul statului a fost prejudiciat cu peste 17,13 milioane euro (77,12 milioane lei), reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Taguri articol


12