Chiar dacă în ultimii ani românii au plecat la muncă masiv către Europa Occidentală, nu puţini sînt cei care aleg să fie cît mai aproape de casă. Aşa se face că, pe lîngă celebrele destinaţii comunitare Spania şi Italia, de dinainte şi după integrarea ţării noastre, românii s-au orientat şi spre o ţară candidată la UE, respectiv Turcia. Potrivit raportului “Imigranţii din Istanbul în anii 2000”, oraşul de pe malurile Bosforului este un magnet pentru imigranţi, între care şi numeroşi români, nu numai pentru că este un oraş deschis oportunităţilor, ci mai ales pentru că este considerat o trambulină către ţările europene cu legi stricte privind imigraţia. Pe lîngă faptul că oferă siguranţă imigranţilor din statele riverane Turciei implicate în diverse conflicte, Istanbul este văzută ca un pod de legătură între Est şi Vest. Odată ajunşi în Turcia, imigranţii tind să meargă către Istanbul, deoarece integrarea este mai uşoară în oraşele cosmopolite, iar oportunităţile de a lucra la negru sînt mai numeroase pentru cei care nu deţin permise de rezidenţă. Potrivit studiului, există patru categorii de imigranţi în Istanbul. Primul grup este format din ucraineni, moldoveni, români şi ruşi, care vin în acest oraş pentru a munci în industria textilă, în domeniul casnic sau al divertismentului (cluburi de noapte şi baruri). Al doilea grup de imigranţi provine din Orientul Mijlociu, din ţări ca Iran, Irak, Pakistan şi unele state asiatice. Aceştia vin fie pentru a se muta într-o altă ţară, fie pentru a rămîne în Turcia, dar nu primesc permis de rezidenţă. Cel de-al treilea grup este format din persoane care au emigrat legal în Turcia şi care au permise de reşedinţă şi lucrează legal în această ţară. Al patrulea grup de imigranţi este format din solicitanţii de azil care au fugit de pericolele din ţările lor şi caută în Turcia un refugiu.