Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 24 August 2011 / 00:00 884 accesări

BĂLUŢĂ, VICTORIE LA CE DE BOX PENTRU TINERET

Luni seară a început la Dublin, în Irlanda, Campionatul European de box pentru tineret, competiţie la care din lotul României face parte şi un boxer constănţean, Ionuţ Băluţă, de la CS Năvodari (antrenor Ferodin Ablalim), la categoria 56 kg. În primul meci susţinut, Băluţă a trecut de Michael Zatorski, slovacul fiind descalificat în repriza a treia. Astăzi, Băluţă îl va înfrunta pe polonezul Sylwester Kozlowski, care a trecut în primul tur, cu 19-10, de Ruslan Aliyeu (Belarus). În privinţa situaţiei în care se află Federaţia Română de Box, AIBA a rămas pe poziţii: dacă până la 1 septembrie Rudel Obreja nu renunţă la funcţia de preşedinte al FR Box, pentru a fi organizate alegeri, atunci federaţia va fi dezafiliată iar România nu va avea reprezentanţi în întrecerea de box, la feminin şi masculin, la Jocurile Olimpice de vară din 2012, de la Londra.

CN DE FOTBAL JUNIORI REPUBLICANI

Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din cadrul Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani A şi B. Echipele constănţene vor evolua în Seria a II-a, programul partidelor din prima etapă, care va avea loc pe 4 septembrie, fiind următorul: Callatis Mangalia - Metalul Constanţa, Săgeata Năvodari - Dunărea Galaţi, Unirea Slobozia - Delta Tulcea, LPS Galaţi - Dunărea Călăraşi, FC Viitorul Constanţa - FC Farul Constanţa, CF Brăila - Oţelul Galaţi.

CUPA “FRIENDS” LA FOTBAL PE TEREN REDUS

La Constanţa va debuta, pe 3 septembrie, ediţia a III-a a turneului de fotbal pe teren redus Cupa “Friends”, competiţie care va fi găzduită de terenurile bazei sportive cu acelaşi nume. Înscrierile se fac până pe 25 august. Sistemul de desfăşurare va fi decis în funcţie de numărul de echipe înscrise. Liga Bergenbier este primul campionat de fotbal pe teren redus rezervat amatorilor, iar Cupa “Friends” va desemna reprezentanta oraşului de la ţărmul mării pentru turneul final pe ţară, organizat de Asociaţia Română de Minifotbal. La acest turneu pot participa jucători care nu evoluează în Liga I, Liga a II-a şi Liga a III-a, precum şi în Liga I şi Liga a II-a de futsal. Mai multe amănunte pot fi obţinute la numărul de telefon 0752.312204. Persoană de contact: Tudor Miron.

DEŢINĂTOAREA LC LA FOTBAL FEMININ, LA CLUJ-NAPOCA

Olimpia Cluj, campioana României la fotbal feminin, va întâlni în 16-imile de finală ale Ligii Campionilor deţinătoarea trofeului, Olympique Lyon, conform tragerii la sorţi efectuate ieri, la Nyon (Elveţia). Meciurile sunt programate pe 28/29 septembrie (turul, la Cluj-Napoca) şi 5/6 octombrie (returul). Echipa antrenată de Mirel Albon a devenit prima formaţie de club din România care a trecut de primul tur de calificare al UEFA Champions League din postura de câştigătoare a grupei (acum câţiva ani, CFF Clujana Cluj a trecut, şi ea, de prima rundă, dar ca ocupantă a locului secund). Dacă va produce marea surpriză şi se va califica, Olimpia va juca în optimi cu învingătoarea din partida Apollon Limassol - Sparta Praga.

TINCU VA FI CĂPITANUL “STEJARILOR” LA CM

Căpitanul naţionalei de rugby a României la Cupa Mondială din Noua Zeelandă a fost desemnat de către staff-ul tehnic al “stejarilor” să fie Marius Tincu, talonerul formaţiei Perpignan (Franţa). Vice-căpitan al României va fi Cristian Petre, cel mai selecţionat jucător român din toate timpurile (83 de selecţii). Din lotul de 30 de jucători care va efectua deplasarea la CM fac parte şi trei jucători de la Rugby Club Judeţean Farul Constanţa: Daniel Carpo, Constantin Gheară şi Cătălin Nicolae. România face parte din Grupa B, alături de Scoţia, Anglia, Argentina şi Georgia. “Stejarii” vor pleca spre Noua Zeelandă pe 30 august. “Stejarii” vor înfrunta Scoţia, în primul meci la Cupa Mondială, pe 10 septembrie, la Invercargill.

ALINA DUMITRU, LOCUL 7 LA CM DE JUDO

Campioana olimpică Alina Dumitru a ocupat, ieri, locul 7 la categoria 48 kg din cadrul Campionatului Mondial de judo de la Paris, fiind nevoită să abandoneze în recalificări, din cauza accidentării. În Grupa D, Alina Dumitru a câştigat disputele cu Madina Babakuleva (Turkmenistan), Urantsetseg Munkhbat (Mongolia, după prelungiri) şi Ana Hormigo (Portugalia), dar a pierdut duelul cu Charline Van Snick (Belgia). Campioană olimpică în 2008, medaliată de şapte ori cu aur la CE, dar şi triplă medaliată cu bronz la CM, Alina Dumitru a disputat prima luptă din recalificări în compania sportivei franceze Frederique Jossinet. Arbitrii au anulat o penalizare lui Jossinet, când mai era un minut şi 50 de secunde din meci, iar publicul a huiduit-o pe sportiva română, care a luptat cu două accidentări, la umăr şi genunchi. Alina Dumitru a încheiat meciul în lacrimi, adversara ei neoprindu-se din luptă, chiar dacă timpul expirase. Ea a fost nevoită să abandoneze, Jossinet câştigând prin accidentarea adversarei.

NICULESCU ŞI DULGHERU, ÎN SFERTURI LA NEW HAVEN

Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru s-au calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la New Haven (Connecticut), dotat cu premii totale de 618.000 dolari. Niculescu şi taiwaneza Hsieh Su Wei au trecut în manşa inaugurală de americancele Brittany Augustine şi Whitney Jones, cu 6-2, 7-6 (3), iar în sferturi vor juca împotriva perechii spaniole Nuria Llagostera Vives / Anabel Median Garrigues. Dulgheru şi Iveta Benesova (Cehia) au dispus în primul tur de americancele Asia Muhammed şi Alison Riske cu 6-3, 6-3, iar în sferturi vor înfrunta cuplul Chuang Chia-Jung (Taiwan) / Olga Govorţova (Belarus).

HĂNESCU, ELIMINAT ÎN PRIMUL TUR LA WINSTON-SALEM

Tenismanul român Victor Hănescu, nr. 72 ATP, a fost eliminat în primul tur al turneului de la Winston-Salem (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 553.125 de euro. Hănescu a fost învins în runda inaugurală de americanul Ryan Harrison, beneficiar al unui wild-card şi nr. 67 ATP, scor 1-6, 6-3, 6-4, într-un meci care a durat o oră şi 32 de minute. Hănescu va evolua şi la BRD Năstase-Ţiriac Trophy, singura competiţie din turneul ATP care se desfăşoară la Bucureşti, la Arenele BNR, în perioada 17-25 septembrie.

NADAL A VRUT SĂ ABANDONEZE TENISUL PENTRU GOLF

Fostul lider mondial al tenisului profesionist, Rafael Nadal, a scris în cartea autobiografică intitulată “Rafa” că, în 2005, a fost aproape să renunţe la tenis pentru o carieră profesionistă în golf. Momentul de cumpănă din cariera sportivului spaniol a fost cauzat de o afecţiune care îi putea compromite cariera în tenis: „Acel diagnostic iniţial a fost precum o lovitură primită în cap”, a mărturisit Nadal. Prieten bun cu regretatul Seve Ballesteros, Nadal s-a apropiat din ce în ce mai mult de golf, după ce a participat la numeroase competiţii. Ibericul a povestit şi despre singurul eşec înregistrat pe zgura de la Roland Garros, precum şi despre felul în care încearcă să se concentreze pe teren. Cartea oferă şi câteva amănunte oferite de mama sportivului, Ana Maria Parera, care spune că Rafa este un ca un “pisoi fricos”, care doarme cu lumina aprinsă de frica întunericului.



12