Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 18 August 2011 / 00:00 803 accesări

FC FARUL ÎŞI ÎNTĂREŞTE DEFENSIVA

Cu două zile înaintea debutului Ligii a 2-a la fotbal, FC Farul Constanţa încearcă să-şi întărească defensiva. La antrenamentul de ieri al echipei pregătite de Marian Pană a participat şi fundaşul central Cosmin Stegaru. Jucătorul în vârstă de 24 de ani are 1,93 m înălţime şi a făcut junioratul la Steaua Bucureşti, evoluând pentru echipa secundă în eşalonul secund. În returul sezonului trecut, Stegaru a făcut parte din lotul formaţiei Petrolul Ploieşti.

BOGDAN STANCU VA JUCA LA ORDUSPOR

Bogdan Stancu, atacantul echipei Galatasaray Istanbul, a fost împrumutat pentru un sezon grupării Orduspor, nou promovată în prima ligă din Turcia, informează presa turcă. Anunţul a fost făcut, ieri, de preşedintele clubului Orduspor, Nedim Turkmen. Potrivit cotidianului Hurriyet, în timpul discuţiei cu conducătorii de la Orduspor, Stancu a cerut un salariu anual de un milion de euro. Turkmen a vrut o reducere a acestei sume, astfel că, în urma intervenţiei conducerii clubului Galatasaray, cele două părţi s-au înţeles asupra unui salariu de 800.000 de euro. Bogdan Stancu a declarat că este bucuros că a rămas în Turcia şi că va încerca să facă treabă bună la noua sa echipă. La Orduspor, Stancu îl regăseşte pe Juan Emmanuel Culio, împrumutat de Galata tot pentru un sezon.

LUCIO ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU INTER

Fundaşul central brazilian Lucio şi-a prelungit pentru încă două sezoane contractul cu Internazionale Milano, până în 2014, a anunţat, ieri, gruparea italiană. În vârstă de 33 de ani, Lucio, căpitan al Braziliei, a venit la Inter de la Bayern Munchen, în 2009, şi avea contract până în 2012. Lucio a evoluat sezonul trecut în 31 de meciuri în Serie A şi a marcat un gol.

CEHUL JAN KOLLER ŞI-A ÎNCHEIAT CARIERA

Atacantul Jan Koller, cel mai bun marcator al naţionalei Cehiei, cu 55 de goluri în 91 de selecţii, şi-a încheiat cariera la vârsta de 38 de ani, din motive de sănătate, a anunţat, ieri, agenţia cehă de presă CTK. Koller (2,02 m) a evoluat de-a lungul carierei la formaţiile Sparta Praga (Cehia), Borussia Dortmund şi FC Nurnberg (ambele în Germania), Lokeren şi Anderlecht Bruxelles (ambele în Belgia), AS Monaco (Franţa) şi Krîlia Sovetov Samara (Rusia). Koller a câştigat titlul naţional în Cehia, cu Sparta Praga, în Germania, cu Borussia Dortmund, şi în Belgia, cu Anderlecht. În 2010, Koller a semnat un contract cu formaţia AS Cannes, din liga a treia franceză.

RĂPITORII TATĂLUI LUI OBI MIKEL AU CONTACTAT FAMILIA

Familia jucătorului John Obi Mikel, de la Chelsea Londra, a fost contactată, de două ori, de răpitorii tatălui fotbalistului, care nu au cerut încă o sumă pentru răscumpărare, dar au menţionat că Michael este reţinut acum în Lagos. Primul telefon al răpitorilor i-a anunţat pe membrii familiei Obi că Michael nu se mai află în oraşul Jos, ci în Lagos. Al doilea telefon al lor i-a anunţat pe aceştia unde se află automobilul pe care Michael Obi îl conducea vineri, când a fost răpit. Michael Obi este patronul unei societăţi de transport din Nigeria. Fotbalistul a făcut un apel către răpitori, pentru ca aceştia să-i elibereze tatăl.



12