Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 23 Iulie 2011 / 00:00 754 accesări

COSTIN LAZĂR A SEMNAT CU PAOK SALONIC

Mijlocaşul Costin Lazăr, care a evoluat în sezonul trecut la Rapid Bucureşti, a semnat un contract pe trei ani cu gruparea elenă PAOK Salonic, echipă antrenată de Ladislau Boloni. Lazăr a trecut examenele medicale şi a fost prezentat oficial într-o conferinţă de presă, organizată vineri după-amiază. Mijlocaşul în vârstă de 30 de ani va primi un salariu de 300.000 de euro pe sezon. Lazăr era la Rapid din 2006, după ce anterior evoluase la Sportul Studenţesc.

OŢELUL ŞI STEAUA, SANCŢIONATE DUPĂ INCIDENTELE DIN SUPERCUPĂ

Cluburile Oţelul Galaţi şi Steaua Bucureşti au fost sancţionate fiecare cu interzicerea organizării unui joc pe teren propriu de către Comisia de Disciplină a FRF, în urma incidentelor de la Supercupa României, meci disputat duminica trecută şi câştigat de campioni cu 1-0. Comisia a mai decis sancţionarea celor două grupări cu o penalitate sportivă de 20.000 lei, în urma incidentelor provocate de fani. Clubul Oţelul Galaţi a anunţat că va face recurs la această decizie, întrucât nu el a fost organizatorul partidei de la Piatra Neamţ.

GOIAN, DORIT DE GLASGOW RANGERS

Managerul clubului scoţian Glasgow Rangers, Ally McCoist, a declarat că este interesat de achiziţionarea fundaşului central român, Dorin Goian, de la Palermo. Pe lângă internaţionalul român, campioana Scoţiei îl urmăreşte şi pe maghiarul Roland Juhasz pentru postul de fundaş central. În plus, o altă opţiune este reîntoarcerea la Glasgow a spaniolului Carlos Cuellar, legitimat în prezent la Aston Villa. McCoist îşi doreşte transferul unui fundaş central până la meciul de joi, din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, împotriva suedezilor de la Malmo. Presa italiană notează că Palermo vrea să-l transfere pe Goian la Rangers pentru a putea apoi să-l achiziţioneze pe Marco Andreolli, de la Chievo.

FORMULA 1 SE MUTĂ LA NURBURGRING

A zecea cursă a sezonului din Formula 1 va avea loc în Germania, la Nurburgring, acolo unde toţi fanii aşteaptă victoria lui Vettel, dar unde campionul mondial en titre nu a câştigat niciodată! Are şansa s-o facă în acest sezon, în care domină cu autoritate, dar câştigătorul de anul trecut la GP-ului Germaniei, Fernando Alonso, se anunţă un adversar de temut, pilotul de la Ferrari fiind în ascensiune. După victoria de la Silverstone, Alonso a dominat prima şedinţă de antrenamente de vineri, reuşind 1.31:894 pe turul de circuit şi 1.31:879 în cea de-a doua sesiune! A doua sesiune a fost, însă, câştigată de Webber, australianul reuşind un timp de 1.31:711. Foarte aproape de cei doi s-a aflat şi Vettel, germanul fiind al treilea în ambele sesiuni, de fiecare dată la 4 zecimi de secundă. Antrenamentele oficiale sânt programate sâmbătă, de la ora 15.00, ora României, aceeaşi fiind şi ora de start a cursei de duminică. Anul trecut, în cursa disputată la Hockenheim, s-a impus Fernando Alonso

REDNIC A DEMISIONAT DE LA HAZAR LANKARAN

Antrenorul Mircea Rednic a demisionat vineri de la conducerea tehnică a formaţiei azere Hazar Lankaran. Hazar a fost eliminată joi din turul doi preliminar al Ligii Europa, după ce a terminat la egalitate, scor 0-0, partida de pe teren propriu cu Maccabi Tel Aviv. În meciul tur, formaţia israeliană câştigase cu scorul de 3-1. După acest eşec, oficialii clubului au decis să se despartă de jucătorii străini din lot, printre care se numărau mai mulţi români, şi de o parte a fotbaliştilor autohtoni, mizând în continuare pe tineri. Rednic era la Hazar din toamna trecută, iar echipa sa a câştigat Cupa Azerbaidjanului şi a terminat pe poziţia secundă în campionat.

BARCELONA L-A LUAT PE ALEXIS SANCHEZ

Internaţionalul chilian Alexis Sanchez (Udinese) a semnat un contract pe cinci ani cu FC Barcelona, pentru suma de 26 de milioane de euro. „FC Barcelona şi Udinese au ajuns la un acord pentru transferul lui Alexis Sanchez. Durata contractului este de cinci ani şi valoarea se ridică la 26 de milioane de euro, plus un bonus de 11,5 milioane de euro în funcţie de rezultate”, a precizat clubul catalan. Sanchez (22 de ani) a marcat 12 goluri pentru Udinese în ultima ediţie din Serie A, fiind desemnat cel mai bun jucător al campionatului.

INCIDENTE LA MECIUL AMICAL FENERBAHCE - ŞAHTIOR

Meciul amical de joi, dintre campioana Turciei, Fenerbahce Istanbul, şi echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a fost întrerupt după ce suporterii locali au invadat terenul pentru a protesta faţă de acuzaţiile de trucare a unor partide, principala ţintă a fanilor fiind presa. Conform agenţiei Anatolia, meciul, care se desfăşura pe stadionul Sukru Saracoglu din Istanbul, a fost întrerupt prima oară după atacuri la masa presei, iar apoi oprit în minutul 67, la scorul de 0-0, după ce zeci de fani au intrat în teren. Primii doi suporteri au intrat pe teren cu tricouri pe care era chipul preşedintelui clubului Fenerbahce, Aziz Yildirim, inculpat şi întemniţat la începutul lunii, în cadrul anchetei privind meciurile trucate. Încă de la începutul meciului, suporterii i-au hărţuit pe fotografi şi pe jurnalişti, înjurându-i şi aruncând în direcţia lor cu sticle, brichete şi monede, mulţi dintre reprezentanţii presei părăsind arena. Suporterii au fost furioşi în mod special pe jurnaliştii cotidianului Haberturk, care au publicat fotografii cu Yildirim în detenţie.

ANDY SCHLECK A PRELUAT TRICOUL GALBEN ÎN TURUL FRANŢEI

Luxemburghezul Andy Schleck (Leopard) este noul purtător al tricoului galben în Turul Franţei 2011. Etapa a 19-a, cea de vineri, încheiată la Alpe d\'Huez, a fost câştigată de francezul Pierre Rolland, urmat de spaniolii Samuel Sanchez şi Alberto Contador. A. Schleck păstrează un avans de 58 de secunde în clasamentul general în faţa lui Cadel Evans şi mai are un singur hop până la prima sa victorie în „Le Tour”, contratimpul individual de sâmbătă. Etapa a fost marcată de atacurile triplului câştigător în Marea Buclă, Alberto Contador, care a plecat de unul singur pe legendara căţărare de categorie specială de la Alpe d\'Huez, dar a fost depăşit pe ultimele sute de metri de către Rolland. Spaniolul a avut pe acest urcuş o altercaţie cu un spectator, care alerga în paralel cu el ţinând o seringă mare în mână.



12