Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 07 Aprilie 2015 / 00:00 525 accesări

TVR, şanse mici de a difuza EURO 2016

Televiziunea Română are datorii către European Broadcasting Union (EBU) de 15,3 milioane de euro, fapt pentru care şansele ca TVR să difuzeze partidele de la turneul final al Campionatului European de fotbal din 2016 sunt mici. Aceste informaţii au fost făcute publice de Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), ieri, într-o conferinţă de presă organizată la sediul TVR. Din cele 15,3 milioane de euro, datoria pe care TVR o avea la EBU la data de 2 aprilie, 82% reprezintă licenţele pentru transmisii sportive şi cheltuielile tehnice aferente. În acest context, Stelian Tănase a precizat că TVR încearcă, chiar şi „în ceasul al 12-lea”, să găsească o soluţie pentru a putea achiziţiona un pachet de 23 de partide de la EURO 2016, inclusiv meciurile echipei României. Pe de altă parte, reprezentanţii Telekom România au anunţat, săptămâna trecută, că Dolce Sport este singura televiziune din România care va transmite toate cele 51 de meciuri ale celei mai mari competiţii fotbalistice din Europa, iar 28 de partide vor fi putea fi vizionate exclusiv pe canalele Dolce Sport.

Arbitru reţinut de la delegări pentru că nu l-a sancţionat pe Moţi pentru un fault dur

Arbitrul bulgar Georgi Iordanov a fost reţinut de la delegări pe o perioadă nedeterminată pentru că nu l-a sancţionat pe fotbalistul echipei Ludogorets Razgrad, Cosmin Moţi, pentru un fault dur comis la meciul de sâmbătă cu CSKA Sofia, informează „L'Equipe”. Moţi l-a faultat în partida cu CSKA Sofia, câştigată cu scorul de 4-0, pe Stefan Nikolic, fost fotbalist al echipei Steaua București. Ludogorets Razgrad este lider în clasamentul campionatului Bulgariei, cu 51 de puncte. CSKA Sofia, echipă aflată în mare dificultate financiară, ocupă locul al doilea în clasament, cu 45 de puncte.

Tehnicianul Juan Ignacio Martinez a fost demis de la Almeria și înlocuit cu Sergi Barjuan

Clubul Almeria a decis să renunţe la serviciile tehnicianului Juan Ignacio Martinez, ca urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare înregistrate în ultima perioadă, și l-a înlocuit ieri cu Sergi Barjuan, acesta având contract până la finalul actualului sezon. Barjuan a condus aseară primul său antrenament la Almeria, iar mâine ar putea debuta pe banca tehnică a echipei spaniole, la meciul din deplasare cu FC Barcelona. Sergi Barjuan, în vârstă de 43 de ani, a antrenat ultima dată echipa Recreativo Huelva (în sezoanele 2002-2013 şi 2013-2014). Martinez se afla la conducerea tehnică a formaţiei spaniole din decembrie 2014, iar în ultimele şapte etape Almeria nu a înregistrat nicio victorie. Echipa Almeria a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, de formaţia Levante, în etapa a 29-a a campionatului Spaniei, şi se află pe locul 18, antepenultimul în clasament.

Vermaelen a revenit la antrenamentele Barcelonei

Thomas Vermaelen, care nu a apucat încă să debuteze pentru FC Barcelona, a revenit la antrenamentele primei echipe a catalanilor, la patru luni de la ultima intervenţie chirugicală pe care a suferit-o. Jucătorul de 29 de ani s-a accidentat la CM din Brazilia, în timpul meciului dintre Belgia şi Rusia, iar absenţa sa a fost mult mai lungă decât şi-au imaginat oficialii „blaugrana“ în momentul transferului. Tratamentele la care a fost supus fundaşul belgian nu au dat rezultate, astfel că, la începutul lunii decembrie, apărătorul a fost operat, iar medicul care s-a ocupat de el, Sakari Orava, a anunţat că perioada de absenţă va fi de trei-patru luni. Chiar dacă transferul său s-a dovedit a fi un eşec răsunător până în prezent, gruparea catalană a precizat că nu regretă aducerea lui Vermaelen şi că, după ce se va reface în urma intervenţiei chirurgicale, acesta va intra direct în echipă.

Xavi nu este încă decis să plece în Qatar

Potrivit preşedintelui clubului FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, mijlocaşul spaniol Xavi ar putea să rămână încă un an la formaţia catalană. În ciuda oficializării venirii lui Xavi la Al Saad de către managerul clubului qatarian, mijlocașul face parte în continuare din planurile celor de la FC Barcelona. La întoarcerea din Qatar, jucătorul în vârstă de 35 de ani a ținut să lămurească lucrurile, precizând că nu s-a înțeles, deocamdată, cu gruparea arabă. „Ştiu că a călătorit în Qatar împreună cu familia, însă nu este nimic clar. El ştie că poate decide să rămână încă un an sau să plece, şi-a câştigat acest drept şi este propria sa decizie” a spus Bartomeu. Pentru el, Xavi este „cel mai bun mijlocaş din istoria clubului”, iar Barcelona are în continuare nevoie de el.

Federaţia italiană anchetează afişarea unui banner la meciul Roma - Napoli

Federaţia italiană de fotbal (FIGC) a deschis o anchetă privind afişarea unui banner împotriva mamei unui tifoso napolitan împuşcat mortal anul trecut, Ciro Esposito. „Condamn ceea ce s-a întâmplat, iar Parchetul federal s-a interesat deja. Trebuie să aflăm cum a fost posibil ca aşa ceva să se întâmple într-un stadion cu securitate maximă”, a declarat preşedintele clubului, Carlo Tavecchio. Sâmbătă, la meciul Roma - Napoli, tifosi romani au afişat un banner pe care scria: „Ceea ce este trist: să faci bani din moarte cu cărţi şi interviuri”. Acest banner o viza pe Antonella Leardi, mama lui Ciro Esposito, tifoso napolitan mort în urma focurilor trase de un suporter al Romei la finala Cupei Italiei de anul trecut, Napoli - Fiorentina. Antonella Leardi a publicat recent o carte despre această dramă, „Ciro continuă să trăiască”. Tavecchio şi-a exprimat „întreaga solidaritate cu doamna Leardi, grav ofensată în profunda sa durere de conţinutul bannerelor apărute pe Stadionul Olimpic din Roma”.

Henderson ar putea pleca de la Liverpool la Chelsea

Cu şanse tot mai mici să prindă un loc de UEFA Champions League, după eşecul categoric suferit în deplasare cu Arsenal (1-4), Liverpool primeşte o nouă lovitură. Al doilea căpitan al „cormoranilor”, Jordan Henderson, a refuzat oferta de prelungire a contractului propusă de club şi ar putea ajunge la rivalii de la Chelsea. Potrivit presei din Anglia, Henderson, care mai are contract cu Liverpool până în 2016, nu a acceptat să-şi prelungească actuala înţelegere cu echipa pregătită de Brendan Rodgers, cu toate că i s-a propus o creştere salarială importantă, de la 65.000 de lire sterline pe săptămână la 80.000. În vârstă de 24 de ani, jucătorul transferat de la Sunderland în 2011, în schimbul a 20 de milioane de lire, a jucat de peste 170 de ori pentru Liverpool în toate competiţiile şi a marcat 20 de goluri. Henderson nu este singurul jucător important al lui Liverpool care ar putea părăsi echipa la finalul sezonului. Raheem Sterling a refuzat de asemenea prelungirea contractului, iar presa engleză a scris despre interesul celor de la Arsenal şi Manchester United pentru atacantul de 20 de ani.



12