Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Externe 09 Martie 2013 / 00:00 533 accesări

ITALIA

Copii români otrăviţi

Trei copii români din Sicilia au fost transportaţi de urgenţă la spital, cu simptome de otrăvire, după ce au consumat ciocolată, doi dintre ei fiind în stare gravă. Copiii, care au vârste de 4, 7 şi 10 ani, au fost internaţi în Spitalul Barone Lombardo din oraşul sicilian Canicattì. Medicii cred că este vorba de otrăvire. Medicii au alertat carabinierii, care verifică alimentele prezente în casa familiei de români din localitatea siciliană Naro. Doi dintre copii, de 4, respectiv, 7 ani, sunt în stare gravă şi urmau să fie transferaţi la Palermo şi Messina. Copilul de 10 ani a rămas la Canicattì şi este în afara oricărui pericol.

BULGARIA

Coliziune maritimă

O navă de transport de marfă care se îndrepta spre portul Constanţa s-a ciocnit de o alta, joi seară, în apropiere de Cap Kaliakra, în apele teritoriale bulgare. Ministerul bulgar al Transporturilor a anunţat vineri dimineaţă incidentul, precizând că niciun marinar nu a fost rănit. Navele nu au fost grav afectate, astfel încât să existe scurgeri de combustibil şi sunt în prezent andocate în portul din Varna. Vineri a fost efectuată o a doua verificare. Una dintre ambarcaţiuni era sub pavilion panamez şi se îndrepta spre Constanţa, în timp ce vasul celălalt, sub streagul Insulelor Comore, avea destinaţia Samsun, Turcia.

AFGANISTAN

Angajat NATO ucis

Un angajat civil al Alianţei Nord-Atlantice a fost ucis joi, în Afganistan, de trei bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme ale armatei afgane, anunţă Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan. Cei trei agresori au intrat cu forţa în bază, la bordul unui vehicul al forţelor de securitate afgane. Este vorba de al doilea atac din interior comis în Afganistan în anul 2013, a precizat un reprezentant al ISAF.

LIBIA

Jurnalişti răpiţi

Un grup armat a luat cu asalt, joi, la Tripoli, sediul unei televiziuni private apropiate de liberali şi i-a răpit pe directorul postului şi patru jurnalişti, a anunţat Comisia pentru Drepturile Omului din Adunarea Naţională. Proprietarul Alassema TV, Jomaa Al-Osta, precum şi patru prezentatori şi jurnalişti ai postului de televiziune au fost răpiţi de persoane necunoscute. Comisia a condamnat atacul şi i-a cerut Ministerului de Interne să îşi asume pe deplin responsabilitatea şi să intervină imediat pentru eliberarea ostaticilor. Mohamed al-Sharkassi, un prezentator de la Alassema TV, care a fost eliberat la scurt timp, a povestit incidentul pentru postul privat Libya al-Ahrar. El a afirmat că a fost reţinut în faţa sediului televiziunii, de indivizi care s-au prezentat ca foşti rebeli din Tripoli, precizând că aceştia erau foarte porniţi împotriva Alassema TV, pentru linia sa editorială. După ce a fost interogat, a fost eliberat cu condiţia să părăsească Tripoli, a declarat el, fără să precizeze care este soarta colegilor săi. Forţe ale serviciilor de securitate au fost mobilizate în jurul sediului Alassema TV după plecarea atacatorilor. Alassema TV este cunoscut ca fiind un apropiat al coaliţiei cu tendinţă liberală a lui Mahmoud Jibril, care a câştigat alegerile din iulie 2012, devansând islamiştii. Zeci de ziare şi posturi de televiziune private au apărut după înlăturarea în 2011 a regimului lui Muammar Gaddafi, care a cenzurat presa timp de mai mulţi ani.

PORTUGALIA

Antiinflamator interzis

Un antiinflamator interzis pentru animalele destinate alimentaţiei umane a fost depistat în carnea de cal găsită în hamburgeri şi chiftele vândute în Portugalia de grupul francez Auchan, a afirmat, joi, asociaţia pentru apărarea drepturilor consumatorilor (Deco). Principala asociaţie de apărare a consumatorilor din Portugalia a anunţat luni că aceste produse Auchan, precum şi lasagna vândută de grupul spaniol El Corte Ingles, conţineau urme de carne de cal nedeclarată. Filiala portugheză a Auchan a confirmat că aceste produse, cumpărate de Deco la 20 februarie, au fost retrase de la vânzare la 22 februarie, deoarece analizele efectuate de grupul francez au dezvăluit prezenţa cărnii de cal. Auchan Portugalia a subliniat că această problemă nu vizează decât un furnizor portughez care aproviziona doar partea portugheză a grupului şi că toate produsele achiziţionate de la acest producător au fost retrase ca măsură de precauţie. La rândul său, El Corte Ingles a afirmat că a cumpărat lasagna respectivă de la grupul elveţian Nestle şi că a retras-o la 22 februarie. Scandalul cărnii de cal prezentate ca fiind de vită, care afectează mai multe ţări europene, a ajuns pentru prima dată în Portugalia la 19 ianuarie, când grupul agroalimentar Nestle a decis să retragă pachetele de lasagna destinate pieţei restaurantelor. Autoritatea sanitară portugheză a anunţat la 26 februarie că a confiscat 79 de tone de produse pe bază de carne de vită ce conţineau cal nedeclarat, precum şi 18.839 de cutii de produse semipreparate, în special lasagna, hamburgeri, cannellonis şi chiftele din carne, destinate comerţului en detail.

SUA

Ginere... nevinovat

Ginerele fostului lider al reţelei teroriste al-Qaida, Osama bin Laden, Suleiman Abu Ghaith, a pledat nevinovat, vineri, la acuzaţiile de terorism, în cadrul procesului care se desfăşoară la New York. Judecătorul new-yorkez a ordonat ca Abu Gaith să rămână în detenţie până la următoarea audiere, stabilită pe 8 aprilie.

SPANIA

Campanie de informare

Ambasada României la Madrid a iniţiat o amplă campanie de informare a cetăţenilor români pe teme consulare, care se va derula săptămânal, pe parcursul următoarelor luni. Potrivit sursei citate, principalul scop al campaniei “Venim să te informăm!” constă în mai buna, rapida şi eficienta informare asupra serviciilor şi produselor consulare oferite, a unui număr cât mai mare de cetăţeni români, în special a celor care nu au în mod curent acces la canalele de informare on-line ale ambasadei, precum email, site, pagina de Facebook etc. În acest sens, campania utilizează cadrul oferit de reuniunile periodice ale comunităţii (cu caracter religios, reuniunile asociaţiilor, alte reuniuni semnificative pentru comunitate), în vederea acordării de informaţii punctuale sau consiliere specializată pe problematică consulară. Conform reprezentranţilor ambasadei, iniţiativa a fost bine apreciată de cetăţenii români, dialogul deschis şi informal pe marginea informaţiilor conţinute în broşuri, fiind considerat o bună modalitate de comunicare şi transmitere de mesaje către comunitatea românească.

POLONIA

Moţiune respinsă

Guvernul polonez de centru al premierului Donald Tusk a supravieţuit, vineri, unei moţiuni de cenzură depuse de partidul naţionalist conservator Lege şi Justiţie (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski. Doar 137 de deputaţi au susţinut propunerea PiS, faţă de 236 care s-au opus şi 41 care s-au abţinut. Partidul conservator naţionalist dispune de 138 de deputaţi din 460. Niciun alt partid de opoziţie nu a susţinut proiectul său. Partidul de centru PO al lui Donald Tusk are, împreună cu aliaţii săi, o majoritate de 235 de parlamentari. În timpul dezbaterii care a precedat votul, liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, a criticat Guvernul, care a replicat că ”PiS vrea să destabilizeze situaţia politică din Polonia, prin minciuni şi lipsă de precizie”. Toate moţiunile de neîncredere prezentate împotriva miniştrilor Cabinetului Tusk, aflat la putere din noiembrie 2011, au eşuat. Următoarele alegeri legislative sunt prevăzute în Polonia în toamna lui 2015.

GRECIA

Noble Dina

Israelul, SUA şi Grecia au efectuat, joi, manevre navale în Marea Mediterană, prevăzute să se desfăşoare în următoarele două săptămâni, potrivit unui comunicat militar israelian. Denumite operaţiunea Noble Dina, aceste exerciţii anuale fac parte dintr-un program de cooperare în domeniul securităţii între marina israeliană şi cea a ţărilor străine, a precizat comunicatul, adăugând că aceasta constituie o oportunitate pentru Israel de a reîntări legăturile de cooperare cu aliaţii săi. În lunile octombrie - noiembrie, Israelul şi SUA au efectuat manevre militare comune, considerate de armata israeliană drept cel mai important exerciţiu de acest tip din istoria celor două ţări. Aproximativ 3.500 de militari din partea comandamentului american EUCOM şi 1.000 de militari israelieni au participat la manevrele care includ exerciţii de apărare aeriană de amploare. Timp de mai mulţi ani, Israelul şi SUA au organizat manevre navale alături de Turcia, însă în septembrie 2011, Ankara l-a expulzat pe ambasadorul israelian şi a suspendat cooperarea militară cu statul evreu. Turcia s-a înfuriat pentru că nu a obţinut scuze din partea Israelului, după asaltul mortal efectuat de armata israelienă, în mai 2010, împotriva unei ambarcaţiuni de ajutor umanitar pentru Fâşia Gaza, în cursul căruia şi-au pierdut viaţa nouă turci. Israelienii au refuzat să prezinte orice scuză sau compensaţie.

SUA

Şomaj scăzut

Companiile americane au crescut angajările în luna februarie, rata şomajului scăzând cu 0,2%, până la 7,7%, cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, arată cifrele oficiale publicate vineri de Guvernul american. Departamentul american al Muncii a informat că luna trecută, economia americană a creat 236.000 de noi locuri de muncă, o cifră peste estimările analiştilor, care se aşteptau ca economia americană să creeze 160.000 de locuri de muncă iar rata şomajului să rămână constantă la 7,9%. Singurul element negativ este că cifrele preliminare privind locurile de muncă create de angajatorii americani în luna ianuarie au fost revizuite în jos, până la 119.000, de la 157.000 cât s-a raportat iniţial. Cele mai multe locuri de muncă create în luna februarie au fost în sectorul construcţiilor (48.000), pe fondul lucrărilor de reconstrucţie după uraganul Sandy. Comerţul cu amănuntul a creat şi el 23.700 de locuri de muncă iar sectorul manufacturier a creat 14.000 de locuri de muncă. În schimb, sectorul guvernamental a eliminat 10.000 de posturi în februarie, după cele 21.000 de locuri de muncă eliminate în luna ianuarie. Aceste date sunt o nouă dovadă a stării de sănătate a economiei americane, care zilele trecute a împins indicele bursier Dow Jones la o valoare record. Analiştii speră că economia americană, prima economie a lumii, este capabilă să facă faţă loviturii venite din partea majorărilor de taxe şi a reducerii cheltuielilor guvernamentale. În perioada care a trecut din luna noiembrie 2012 şi până în prezent, economia americană a creat, în medie, peste 200.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună. Cu toate acestea, nivelul creării de noi locuri de muncă este în continuare sub pragul de 250.000 de locuri de muncă create lunar, considerat necesar de economişti pentru a reduce în mod semnificativ şomajul.



12