Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Externe 16 Februarie 2013 / 00:00 503 accesări

FRANŢA

Protest

O asociaţie din Franţa îndeamnă populaţia să participe sâmbătă la o acţiune de protest, după ce şapte persoane cu cetăţenie română au fost evacuate miercuri dintr-o casă ocupată ilegal în apropiere de Polyclinique du Parc din Caen, relatează postul de televiziune France3. Colectivul 14 pentru Respectarea Drepturilor Străinilor a declarat, într-un comunicat publicat vineri, că a aflat ”cu stupoare şi indignare” despre expulzarea familiei de români, în plină iarnă şi fără niciun menajament, anunţă asociaţia. Un bebeluş de zece săptămâni şi un copil de 4 ani au de suferit în urma evacuării. Asociaţia a denunţat condiţiile în care a avut loc evacuarea, precizând că 15 poliţişti au participat la expulzarea familiei şi au depus pe trotuar puţinele bunuri pe care le-a putut recupera. Ca urmare a acestei acţiuni, Colectivul 14 pentru Respectarea Drepturilor Străinilor a îndemnat locuitorii să denunţe ”aceste metode inumane şi scandaloase utilizate de poliţişti” şi să participe la o acţiune de protest sâmbătă, la ora 11.00, în faţa prefecturii din Caen.

MAREA BRITANIE

Controverse

Un medic nu a confirmat, joi, în cadrul unei anchete, că un român găsit mort în decembrie, în regiunea Londrei, s-ar fi sinucis, după ce tânărul se despărţise de prietena sa şi postase mesaje pe Facebook în care afirma că este sătul de viaţă, relatează site-ul Your Local Guardian. Corpul lui Tudor Marcel Trusculete, de 20 de ani, a fost găsit pe 18 decembrie, sub un copac, în Parcul Ravensbury, la Morden, unde se presupunea că s-a spânzurat de o creangă care s-ar fi rupt. În cadrul unor audieri, joi, la Curtea coronerului de la Westminster, doctorul William Dolman nu a putut să stabilească dacă este vorba despre o sinucidere. O examinare postmortem a confirmat că tânărul prezenta la nivelul gâtului semne compatibile cu o spânzurare, iar un cordon de halat a fost găsit lângă corp. Potrivit unui poliţist, corpul românului a fost descoperit de către un trecător, Terry Firmin, în vârstă de 26 de ani, într-o poziţie nenaturală, cu faţa în jos, mâna stângă întinsă şi dreapta pe lângă corp, în spate, lângă o bicicletă de teren argintie şi îmbrăcat subţire pentru frigul din decembrie, pantaloni scurţi şi o jachetă de culoare închisă pe sub care nu purta nimic altceva.

DANEMARCA

Cocaină adusă de valuri

O cantitate considerabilă de cocaină a fost adusă de valuri pe malurile coastei daneze a Mării Nordului, a anunţat, vineri, poliţia daneză, care a refuzat să dea alte detalii, în contextul unei investigaţii europene aflate în desfăşurare. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, Hans Roost, poliţia germană a făcut descoperiri similare pe propria coastă. Drogurile ar fi putut fi aduse la mal de la mari distanţe, de către curenţi marini şi probabil nu erau destinate pieţei daneze. Cocaina era ambalată în pungi şi cutii, a precizat purtătorul de cuvânt, care însă a refuzat să comenteze informaţiile din presa locală potrivit cărora ar fi vorba de o cantitate de 100 de kilograme doar în Danemarca. Preţul unui kilogram de cocaină în sud-vestul ţării este de până la 400.000 de coroane (72.000 de dolari), în funcţie de puritatea acesteia.

BULGARIA

Deputaţi Hamas expulzaţi

Trei deputaţi din cadrul mişcării islamiste palestiniene Hamas, care efectuau o vizită fără precedent într-o ţară UE, au fost expulzaţi vineri dimineaţă din Bulgaria, a declarat organizatorul acestei vizite, Mohd Abuasi, preşedintele unui ONG cu sediul la Sofia. ”Agenţi din cadrul serviciului bulgar DANS au pătruns vineri dimineaţa în camerele de hotel ale celor trei deputaţi şi i-au escortat la aeroport. Deputaţii au părăsit Sofia cu destinaţia Istanbul, la ora locală 10.00”, a declarat Abuasi.

AUSTRALIA

Fraudatori prinşi

Circa 20 de persoane au fost inculpate în Australia, pentru furtul unui milion de dolari prin fraude bancare, bani pe care i-ar fi spălat prin intermediul unor reţele criminale din România, Franţa şi Marea Britanie. Banii furaţi prin operaţiuni de skimming, care presupun folosirea unor dispozitive de copiere a datelor de pe carduri şi prin fraude cu cărţi de credit proveneau de la persoane din Europa şi au fost spălaţi prin intermediul unor reţele criminale din România, Franţa şi Marea Britanie. Scenariul este următorul: cardurile sunt copiate în străinătate, datele sunt aduse în Australia, iar conturile sunt fraudate de aici, a declarat Brian Hay, reprezentant al poliţiei. ”Pentru a-şi atinge scopul - iar acest lucru se întâmplă des în ceea ce priveşte criminalitatea cibernetică - aceste reţele criminale trebuie să angajeze localnici pentru a fi ajutate în scoaterea banilor din ţară. Angajează sau recrutează ”catâri” pentru transferul banilor. Această reţea, pe care am identificat-o şi pe care continuăm să o investigăm, se baza pe ”catâri” pentru transferul de bani de sud-estul statului Queensland care o ajuta în scoaterea banilor din ţară”, a spus el. Presupusele infracţiuni ar fi fost comise anul trecut, în perioada februarie - aprilie.

SERBIA

Mafia vizează politicul

Serbia suspectează că grupări mafiote sunt în curs de a organiza un accident de avion, pentru a elimina oficiali de rang înalt, în timp ce Guvernul a lansat o campanie de combatere a corupţiei şi crimei organizate, a declarat, joi, o sursă din cadrul poliţiei. ”Dispunem de informaţii conform cărora liderii anumitor grupări mafiote ar încerca să provoace o defecţiune la avionul oficial, atunci când preşedintele, premierul şi vicepremierul vor călători”, a anunţat poliţia sârbă, fără a da alte detalii. Avionul cu care călătoresc responsabilii sârbi, de tip Learjet 31A, cu 22 de ani de ore de zbor, a înregistrat un număr de defecţiuni tehnice în ultimele luni. Poliţia subliniază că, dacă un eveniment tragic s-ar produce, ar fi imposibil de stabilit dacă a fost vorba de un accident sau un act deliberat. Actual în vizită în Irlanda, premierul Ivica Dacic a fost informat de ancheta poliţiei şi a decis să se întoarcă la Belgrad joi în cursul nopţii, la bordul aceluiaşi aparat. Guvernul naţionalist al lui Dacic şi-a stabilit ca prioritate lupta împotriva corupţiei, criteriu esenţial impus de Bruxelles Belgradului, în demersurile sale de aderare la UE. Printre primele măsuri, în decembrie, poliţia l-a arestat pe cel mai bogat şi influent om de afaceri din Serbia, Miroslav Miskovic, acuzat că a deturnat peste 30 de milioane de euro. Parchetul sârb anchetează şi presupuse contacte între oficiali guvernamentali de rang înalt şi lumea interlopă din Balcani.

GERMANIA

Grevă pe aeroporturi

Traficul din mai multe aeroporturi germane a fost perturbat vineri, pentru a doua zi consecutiv, din cauza unei greve a personalului de securitate. La Hamburg, 179 de plecări şi 179 de sosiri au fost prevăzute vineri. Două treimi din plecări au fost anulate, a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului, reamintind că 117 zboruri fuseseră deja eliminate de pe panouri, de joi. La aeroportul Koln-Bonn, mai mult de jumătate din cele 200 de zboruri prevăzute vineri au fost anulate. Personalul de securitate, care controlează pasagerii şi bagajele de mână înainte de îmbarcare, a fost îndemnat de joi să intre în grevă, de sindicatul Verdi, în cadrul unor negocieri colective privind salariile cu angajatorii, reprezentaţi de Federaţia Societăţilor de Securitate (BDSW). În prezent, negocierile se află în impas.

INDIA

Militar pakistanez ucis

Armata indiană a anunţat vineri că trupele sale au ucis un militar pakistanez care a pătruns de partea indiană a frontierei aflate în dispută cu Pakistanul, în regiunea Kashmir.

SUA

Croazieră de coşmar

Calvarul celor 4.229 de persoane de la bordul navei de croazieră Carnival Triumph, avariată duminică în Golful Mexic s-a încheiat joi seară, odată cu sosirea pachebotului remorcat în portul de la Mobile (Alabama). Nava, care are o lungime de 272 de metri, a acostat în port vineri, imediat după ora 3.00 GMT. O flotilă de remorchere a tractat impunătoarea navă până la chei, dar operaţiunea a durat timp de câteva zile, mai mult decât s-a prevăzut, deoarece unul dintre cablurile de remorcare s-a rupt. Însă dificultăţile pasagerilor continuau. Potrivit companiei, debarcarea persoanelor prezente la bord urma să dureze câteva ore. Un incendiu a fost declarat duminică în sala maşinilor, iar pasagerii au rămas fără curent electric. Nava a mai fost afectată de probleme de electricitate cu câteva săptămâni mai înainte, dar compania Carnival a dat asigurări că nu au avut nicio legătură cu izbucnirea incendiului. În orice caz, croaziera de vis a călătorilor s-a transformat în chin. Pasagerii au fost obligaţi să stea la coadă timp de câteva ore pentru a primi câteva sendvişuri şi au fost nevoiţi să doarmă în saci de plastic. În relatarea sa, o călătoare a evocat ţevi de canalizare explodate, toalete înfundate şi apa murdară inflitrată în cabine. În imaginile de la posturi de televiziune, pasagerii apăreau fluturând cearşafuri pe care se puteau citi cuvintele ”S.O.S.” sau ”Help” (Ajutor).

RUSIA

Nouă anchetă în cazul Magniţki

Rusia a deschis o nouă anchetă în cazul juristului Serghei Magniţki, mort în închisoare, după ce a denunţat o vastă escrocherie financiară ce se află la originea unui conflict diplomatic între Moscova şi Washington, a anunţat, vineri, fondul de investiţii Hermitage Capital. Ancheta a fost deschisă de Ministerul rus de Interne, la 24 ianuarie 2013 şi vizează colegi de-ai lui Magniţki, a precizat fondul de investiţii occidental pentru care lucra fostul avocat. Hermitage Capital nu a oferit însă mai multe precizări cu privire la persoanele vizate de anchetă. În cadrul cercetărilor, ministerul cere filialei moscovite a băncii britanice HSBC să îi furnizeze toate extrasele de cont, începând din 1996 încoace, cu privire la opt întreprinderi care au legături cu fondul Hermitage Capital. Noua anchetă a fost deschisă la aproximativ o lună după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat într-o conferinţă de presă că vrea ”să se sape mai adânc în acest caz”. Serghei Magniţki a fost arestat în 2008, după ce a denunţat o vastă escrocherie financiară în valoare de 5,4 miliarde de ruble (130 de milioane de dolari) pusă la cale de oficiali din cadrul poliţiei şi fiscului, în detrimentul angajatorului său şi statului rus. El a fost inculpat, la vremea respectivă, pentru fraudă fiscală, de către oficiali pe care i-a denunţat, potrivit Hermitage Capital. Moartea sa, după 11 luni de detenţie provizorie, se află la originea unui conflict diplomatic între Moscova şi Washington, care s-a intensificat la sfârşitul lui 2012, odată cu promulgarea unei legi în SUA care permite sancţionarea unor oficiali ruşi implicaţi în caz, urmată imediat de o lege rusă privind interzicerea adopţiilor de copii ruşi de către americani. După trei ani de la decesul său, justiţia rusă şi-a menţinut intenţia de a-l judeca pentru fraudă fiscală. Procesul post-mortem urmează să înceapă săptămâna viitoare la Moscova.

EGIPT

Explozibil confiscat

Serviciile de securitate egiptene au confiscat două tone de substanţe explozive care urmau să fie transportate din Cairo în Peninsula Sinai, spre frontiera cu Israelul, informează ziarul ”Haaretz”. Substanţele explozive au fost descoperite în apropierea Canalului Suez şi urmau să fie transportate în Podişul Sinai. Şoferul camionului în care a fost descoperit explozibilul a fost reţinut. În ultimii doi ani, după înlăturarea de la putere a regimului Hosni Mubarak, în Podişul Sinai a domnit anarhia şi au fost confiscate sute de arme.



12