Un bărbat a fost prins de jandarmii constănțeni cu peste 100 de grame de canabis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un bărbat a fost prins de jandarmii constănțeni cu peste 100 de grame de canabis

Eveniment 26 Martie 2024 / 16:15 561 accesări

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Astfel, în seara de 25 martie 2024, acesta a fost prins în flagrant delict de către jandarmii din cadrul Detașamentului Medgidia al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în timp ce ar fi deținut asupra sa peste 100 de grame de canabis, destinat comercializării.

Din cauza comportamentului suspect al tânărului, jandarmii l-au abordat pe acesta, l-au legitimat și ulterior l-au controlat corporal.

Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii când au găsit asupra bărbatului patru pachete învelite în plastic, în interiorul acestora fiind peste 100 grame de muguri vegetali de culoare galben-verzuie cu miros specific, precizează un comunicat al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.

La data de 26 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



Ştiri recomandate

12