Violoncelistul Ghiorghiță Tănase, în recital la Teatrul „Oleg Danovski“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Miercuri

Violoncelistul Ghiorghiță Tănase, în recital la Teatrul „Oleg Danovski“

Cultură 07 Iunie 2016 / 15:05 1654 accesări

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” îi invită pe melomanii constănțeni miercuri, de la ora 19.00, în foaier, la un recital cameral în prim-planul căruia se vor afla violoncelistul Ghiorghiță Tănase și pianista Andreea Bratu. În programul serii se regăsesc lucrări din creația compozitorilor: Antonio Vivaldi, Frederic Chopin, Camille Saint-Saens, Alexander Arutiunian, Piotr Ilici Ceaikovski, Manuel de Falla și Johannes Brahms. Prețul unui bilet pentru acest eveniment este de 10 lei.

Inițial, pe 8 iunie, era programat un recital Johannes Brahms, susținut de Ghiorghiță Tănase și invitații săi: pianista Andreea Bratu și clarinetistul italian Bruno di Girolamo. Deoarece artistul din patria lui Verdi nu a mai putut veni la Constanța, din motive obiective, programul a fost modificat, rămânând însă în repertoriu Sonata în Mi minor pentru violoncel și pian, op. 38.

Solist instrumentist al Teatrului „Oleg Danovski” din 1996 și membru fondator al cvartetului Opera, alături de care a întreprins turnee în Olanda, Germania, Franța și Italia, Ghiorghiță Tănase este laureat al Festivalului Republican de Muzică de la Timișoara din 1977. El și-a adjudecat Premiul I al concursului, locul al II-lea fiind ocupat de Marin Cazacu, unul dintre cei mai cunoscuți violonceliști români contemporan. Pe 14 octombrie 2015, violoncelistul constănțean a susținut un recital la Varna City Art Gallery, în cadrul proiectului „European Music Academy Varna”, fiind acompaniat de pianistul bulgar Dimiter Boianov. Pe 4 noiembrie a avut un nou recital, de această dată în fața publicului de acasă, acompaniamentul fiind asigurat de Andrada Ștefan.

Pe 4 martie 2016, Ghiorghiță Tănase și-a încheiat cariera solistică prin Concertul în Re major pentru violoncel şi orchestră, de Joseph Haydn, sub bagheta tânărului dirijor american Andrew Neer.

De-a lungul carierei, violoncelistul a efectuat înregistrări pentru posturile locale și naționale de radio și televiziune.

Citește și:

Violoncelistul Ghiorghiţă Tănase şi-a încheiat, vineri, cariera solistică

Violoncelistul Ghiorghiță Tănase, de la Varna la Constanța



12
Pagina a fost generata in 0.207 secunde