Viorel de la "3rei Sud Est" are o nouă iubită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Viorel de la "3rei Sud Est" are o nouă iubită

Monden 06 Iulie 2006 / 00:00 2147 accesări

Despărţirea lui Viorel, unul din membrii trupei “3rei Sud Est“, de iubita sa, Laura, ex-componentă a trupei “Crazy“, era, în urmă cu aprox. două luni, subiect de senzaţie în show-bizz-ul românesc. Cei doi erau împreună de şase ani, iar Viorel, la vremea respectivă, a preferat să nu comenteze motivul pentru care nu s-au mai înţeles. Viorel a rămas managerul trupei în care a activat Laura, în timp ce “fosta“ a preferat să renunţe la statutul de membră a formaţiei. În exclusivitate pentru cotidianul “Telegraf“, componentul trupei “3rei Sud Est“ a declarat, ieri, că are o nouă iubită. Viorel o cunoaşte pe actuala sa prietenă de un an, iar cei doi se înţeleg foarte bine, mai ales că perioada de început a unei relaţii, cînd partenerii încearcă să se cunoască, a fost depăşită. Fericita iubită a lui Viorel este o constănţeancă brunetă, iar pînă acum, nu a avut legătură cu show-bizz-ul. "Mi-a plăcut la ea caracterul", a mărturisit artistul, care consideră că este prea devreme pentru a se pronunţa dacă actuala iubită va deveni şi ea cunoscută în lumea artistică.

Viorel este mulţumit şi de cum evoluează lucrurile în plan profesional. Dacă, pînă acum, ne-am obişnuit să-l vedem pe Viorel în ipostaza de interpret, în curînd, îl vom vedea şi în cea de prezentator TV. Artistul va modera emisiunea "Culmea distracţiei", alături de Sabrina, mai vechea gazdă a producţiei. "Îmi place ipostaza de prezentator, este foarte interesantă. Eu o văd ca pe o provocare profesională. Este foarte bine că este o emisiune în care mă pot exprima liber şi încerc să supun vedetele la... chinuri. De fapt, încerc să văd ce face într-o zi o vedetă pe litoral. Primul vizat a fost Mihai Trăistariu, cu care m-am distrat în Satul de Vacanţă, dar şi la cumpărături sau la masă, la un restaurant cu specific tătăresc", a declarat Viorel.

Taguri articol


12