1.000 de litri de apă de la RAJA, echivalentul a 2 litri de apă din comerț!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Aceeași calitate

1.000 de litri de apă de la RAJA, echivalentul a 2 litri de apă din comerț!

Social 29 August 2016 / 16:38 1803 accesări

În ultima perioadă, populația s-a arătat nemulțumită de faptul că tarifele practicate pentru apa potabilă sunt prea mari, ba chiar nejustificate. Reprezentanții SC RAJA SA vin însă cu explicații concrete, prin care arată că situația nu este așa și că, de fapt, prețul pentru un metru cub de apă potabilă practicat la Constanța este chiar mai mic comparativ cu alte județe. Totodată, specialiști ai RAJA au arătat populației, într-un amplu comunicat, cum se ajunge la respectivul preț.

APĂ ȘI CANALIZARE ÎN 152 DE LOCALITĂȚI DIN 7 JUDEȚE

RAJA SA este un operator regional, ce asigură serviciile de alimentare cu apă și canalizare în 152 de localități din 7 județe: Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi, Dâmboviţa, Brașov și Prahova. Cu alte cuvinte, ca orice alt furnizor, SC RAJA SA produce, transportă și livrează un produs, adică vinde apă la peste 3 milioane de consumatori. Într-un secol în care tehnologia și conceptul de calitate au căpătat noi valențe, dictonul “Apa este de la Dumnezeu” a devenit un simplu mit, minimalizat chiar de legislația în vigoare privind calitatea, legislație care trebuie respectată indiferent că vorbim de SC RAJA SA sau orice alt agent economic. Mai mult decât atât, dezvoltarea teritorială și socială impune investiții noi, de anvergură, tocmai pentru a răspunde afirmativ nevoilor consumatorilor. Toate acestea se regăsesc în prețul perceput, dar, având în vedere impactul social al acestuia, politica tarifară a companiei noastre a avut drept scop final calitatea si satisfacerea cerințelor abonaților noștri, la un cost cât mai redus. De fapt, toate investițiile și activitățile derulate în ultimii ani pentru producția, tratarea și distribuția apei au avut drept scop eficientizarea acestor etape, care în final au dus la respectarea dezideratului de păstrare a tarifului în limita suportabilității pentru populație. Comparativ cu ceilalți operatori care asigură alimentarea cu apă din sursele de suprafață și prin cădere liberă, serviciul furnizat de RAJA implică: extragerea apei de la adâncimi cuprinse între 120 și 700 metri; exploatarea a aproape 450 de puțuri/foraje de extragere a apei de subteran, amplasate pe cele 114 surse și zeci de stații de repompare; transportul apei potabile pe conducte cu o lungime însumată de aproape 3.700 km. Toate acestea implică cheltuieli foarte mari cu energia electrică, mentenanța, investițiile și resursele umane, în condițiile în care tarifele la energie și la celelalte materiale de exploatare cresc periodic, iar în ultimii ani aproape s-au triplat. Mai mult, conform legislației în vigoare, SC RAJA SA este obligată să plătească Administrației Naționale Apele Române un tarif pentru fiecare metru cub de apă extras din sursele de subteran sau de suprafață, în condițiile în care investițiile și mentenanța sistemelor de extragere a apei de subteran cad tot în sarcina noastră. Anual, RAJA plătește către administrațiile bazinale Apele Române din cele 7 județe în care operează zeci de milioane lei. Și pentru că vorbim de calitate, trebuie să știți că procesul în sine de monitorizare implică anual sute de mii de analize efectuate în laboratoare acreditate RENAR și un supracontrol pe care îl plătim din partea reprezentanților Direcțiilor de Sănătate Publică de la nivelul fiecărui județ. Toate acestea se realizează cu costuri considerabile, având în vedere aparatura, reactivii și personalul necesar pentru ca societatea noastră să respecte normele legislative impuse. Dar calitatea serviciilor oferite de RAJA depinde foarte mult și de starea sistemelor operate. Nu mai este un secret pentru nimeni că, în mare parte, rețeaua de distribuție de la nivel național are o vechime de peste 50 de ani. Sistemul de canalizare și stațiile de epurare sunt pentru multe comunități, deși obligatorii, doar un vis. Intrarea în UE a României a deschis noi oportunități de investiții, cu fonduri nerambursabile în cea mai mare parte. Dar și în această situație, cofinanțarea și aparatul administrativ necesar implementării proiectelor europene reprezintă o piedică pentru mulți operatori în implementarea și finalizarea programelor cu finanțare europeană. RAJA a înțeles și a anticipat nevoia acestor investiții și a făcut toți pașii necesari ca astăzi să ajungă operatorul care realizează proiectele cu cea mai mare finanțare europeană. RAJA a reușit să implementeze cu succes Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu), ce a cuprins sisteme reabilitate și extinse pe o lungime de peste 1.000 km, 13 stații de epurare noi sau modernizate și sute de stații de pompare și puțuri. Valoarea acestor proiecte europene se ridică la peste 278 milioane de euro, din care RAJA asigură prin cofinanţare aproape 49,5 milioane de euro. Cofinanțarea realizată printr-un împrumut BERD - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare - alături de mentenanța noilor sisteme operate se regăsesc în tariful practicat de RAJA. Dar investițiile nu se opresc aici. Compania noastră dezvoltă în această perioadă Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014 - 2020, cu o valoare aproximativă de peste 604 milioane euro, cu proiecte ce vizează 91 de localități din 5 județe: Constanța, Ialomița, Dâmbovița, Călărași și Brașov. Toate aceste investiții sunt mai mult decât necesare, în contextul în care nici autoritățile centrale și nici cele locale nu au investit în Constanța mai nimic în sistemele de apă și canalizare în ultimii ani. Și totuși, într-o perioadă în care totul se plătește și prețurile cresc chiar și de la o zi la alta, RAJA a reușit practic să diminueze costul serviciilor de alimentare cu apă și canalizare.

DIN 2013, RAJA, UNICUL OPERATOR CARE NU MAI PERCEPE TAXA PENTRU APA METEO.

PE LOCUL 15 LA NIVEL NAȚIONAL

Astfel, valoarea facturilor abonaților a scăzut în medie cu aproximativ 10%. Luând în considerare acest aspect, prețul practicat pentru apa potabilă de RAJA se situează la ora actuală pe locul 15 la nivel național, cu o diferență în minus de peste 1 leu/metru cub față de alți operatori. În plus, conducerea companiei noastre s-a implicat activ în scăderea TVA-ului pentru apa potabilă de la 24% la 9%. De fapt, ideea și primele acțiuni au plecat de la Constanța, sub forma a zeci de adrese și întâlniri atât cu parlamentarii, care puteau să inițieze un proiect de lege, cât și cu autoritățile centrale (ministere și Guvern). Și pe lângă toate acestea, știm cu toții că prețul unei sticle de apă de 2 litri din comerț este aproximativ cât prețul unui metru cub de apă potabilă - 1.000 litri, deși din punct de vedere calitativ se situează la același nivel, fără să mai luăm în calcul drumul până la magazin, efortul și timpul pierdut cu căratul peturilor în casă. Mai mult, conform statisticilor, consumul lunar al unei persoane se ridică la 4 mc - 17 lei, aproximativ cât costă un pachet de țigări. Cu alte cuvinte, un fumător își plătește apa potabilă consumată într-o lună, dacă reduce fumatul cu doar o jumătate de țigară pe zi.



12