
|
|
|
Sambata, 14 Februarie 2009
„Compact”, din nou la Constanța
Formația „Compact” va reveni în orașul de la malul mării, în clubul „Phoenix”, pe data de 20 februarie, pentru a susține un concert. Biletele pentru acest eveniment se pot achiziționa la prețul de 40 de lei, de la sediul clubului.
„Compact“ a luat ființă la Cluj, în anul 1977, iar debutul formației a avut loc pe scena Clubului Universității, componența inițială fiind: Marius „Bubu” Luca (chitară, vocal), Ladislau Balas (tobe), Cornel Moldovan (chitară, vocal), Constantin Cămărășan (chitară), Teo Peter (bas). În prezent, trupa este formată din Paul Ciuci, Dan Stesco, Aurel Vasilescu și Adrian Tinca. Componenții trupei „Compact” se simt foarte bine la malul mării, lucru pe care îl declară și Paul Ciuci, solistul gupului: „Este foarte fain la Constanța. Noi ne simțim la concerte ca între prieteni, pentru că, în atîția ani, s-a format o legătură strînsă între componenții formației Compact și public” PUBLICITATE
.
Cea mai cunoscută melodie a formației este „Fata din vis”, care a fost lansată în 1984 și care a dat titlul albumului lansat de „Compact”, în 1985.
| Acordati un calificativ acestui articol |
|
Spune parerea ta in legatura cu acest articol
|
|
|
|
|
|
INTREBAREA ZILEI
Credeți că România este pregătită să acceadă în zona euro?
|
|
Toate informatiile, date, text, fotografii, grafice, materiale video, mesaje sau alte materiale, indiferent daca au fost
afisate in mod public sau transmise individual, privat, revin in resposabiltatea unica a persoanei care a fost sursa unor astfel de materiale.
Aceasta inseamna ca dumneavoastra (si nu ziarul Telegraf sau administratorii site-ului) sunteti in intregime responsabili pentru toate materialele
pe care le incarcati sau le puneti la dispozitie in mod public in cadrul site-ului.
Powered by
|
|