Aflux al britanicilor care vor cetăţenie germană, de frica Brexitului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aflux al britanicilor care vor cetăţenie germană, de frica Brexitului

Externe 17 Octombrie 2016 / 17:40 1177 accesări

Sute de britanici, dintre care mulţi evrei, s-au interesat de metoda de obţinere a unui paşaport german, cel puţin 100 dintre aceştia înaintând mai departe cereri formale, iar numărul lor va creşte, potrivit ambasadei Germaniei la Londra, citată de site-ul postului Euronews. Un articol al legii din Germania le permite celor câteva mii de foste victime ale nazismului care trăiesc acum în Marea Britanie şi descendenţilor acestora să fie eligibili pentru a aplica la obţinerea cetăţeniei germane. Ambasada germană primeşte de regulă 20 de asemenea solicitări pe an. O serie de personalităţi sunt în curs de redobândire a cetăţeniei germane. ”Am multe motive pentru care doresc să obţin cetăţenia germană. Mă gândesc la copilul meu, doresc ca el să aibă aceleaşi avantaje pe care le-am avut și eu în viaţă. Am muncit toată viaţa mea în Europa. Iubesc Berlinul, mă pot imagina locuind acolo. Poate că asta se va întâmpla pe viitor. Şi vreau să-mi exprim punctul de vedere neclintit, o poziţie certificată, că mă opun Brexitului”, a declarat Ben Lewis, producător de documentare, care se află în plin proces de redobândire a cetăţeniei germane. Asociaţia Evreilor Refugiaţi estimează că aproximativ 70.000 de persoane au emigrat în Marea Britanie, în urma persecuţiei naziste. Dintre acestea, se presupune că 5.000 ar fi încă în viaţă.

S-ar părea că britanicii au început să se trezească din... beția referendumului care îi scoate din UE și se luptă să păstreze tot felul de beneficii... comunitare. De exemplu, o decizie a Curţii de Justiţie a UE, prin care orele petrecute de angajați în drumul spre locul de muncă ar trebui să fie considerate ore de lucru, este una dintre măsurile pe care alegătorii britanici favorabili Brexitului ar vrea să le menţină, comentează Indy100. În 2015, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a decis că orele petrecute de angajaţi în drumul spre locul de muncă, la începutul zilei şi, respectiv, dinspre locul de muncă, la sfârşitul fiecărei zile, vor fi luate în considerare drept ore de lucru. Potrivit CJUE, această decizie protejează sănătatea şi siguranţa angajaţilor. În ceea ce priveşte concediul medical, angajaţii care se îmbolnăvesc în timpul concediului anual de odihnă vor putea să ceară reprogramarea sa. În spatele acestei decizii stă cazul lui Francisco Pereda din Madrid. Acesta s-a îmbolnăvit fix înainte de a intra în concediul de odihnă, care dura o lună. Bărbatul a acţionat legal împotriva angajatorului său, Madrid Movilidad, pentru că acesta a refuzat să îi reprogrameze sau să îi amâne concediul pentru anul următor. ”Dacă angajaţii sunt bolnavi, este evident că nu se bucură de vacanţă”, declarase un reprezentant al Unison pentru ”The Guardian”, la acea vreme. ”Ar trebui să fie permis ca aceştia să îşi ia timpul liber despre care s-a discutat atunci când se simt mai bine”. Nu toată lumea priveşte cu ochi buni această decizie. ”Pericolul de abuz este clar - un angajat ar putea să îşi mărească dreptul la concediu declarând că este bolnav, deşi nu este adevărat”, a spus un partener al firmei de avocatură Eversheds.

Taguri articol


12