Brutăria „Paul“ din Constanța, sancționată de Direcția de Sănătate Publică!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reclamație întemeiată

Brutăria „Paul“ din Constanța, sancționată de Direcția de Sănătate Publică!

Sănătate 13 Iunie 2016 / 07:18 6142 accesări

Pe 3 iunie, cotidianul nostru prezenta, în articolul Brutărie şi tacâmuri murdare la preţuri cu iz de... brand, cazul unui constănțean care a avut neplăcuta surpriză să constate că lingurița cu care urma să amestece în cafeaua pe care a ales să o bea la celebra Brutărie „Paul“, din incinta City Park Mall (aripa nouă), din Constanța, avea urme uscate de mâncare. Acesta a reclamat incidentul la Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța, în ideea de a evita îmbolnăviri în masă, pentru că acest lucru se putea întâmpla, așa cum au explicat chiar medici ai DSPJ. Omul a fost indignat de faptul că, atunci când a semnalat problema unui angajat „Paul“, acesta nu a dat semne că ar fi conștientizat că se întâmplase ceva grav, dimpotrivă, el i-a spus, liniștit, doar că: ”Nu e nimic. Doar puțină mâncare uscată (!?). Ne cerem scuze, se rezolvă, vă aducem altă linguriță”. Este adevărat că cine alege să mănânce sau pur și simplu să bea o cafea „în oraș“, deci la o unitate de alimentație publică, restaurant, autoservire, bar, brutărie sau orice altceva, își asumă unele riscuri, așa cum o spun chiar specialiștii. Ce riscuri? Răspunsul a venit, pentru „Telegraf“, din partea dr. Loti Popescu, master european în promovarea sănătății și educație pentru sănătate, totodată purtătorul de cuvânt al DSPJ Constanța. ”În primul rând, toxiinfecție alimentară. Există ori varianta ca respectiva linguriță să fi scăpat spălării (mulți spală vesela la mașini speciale, dar sunt și cazuri când nu spală bine), ori nu a fost spălată. A stat materialul organic pe ea și s-a uscat”, a declarat, pentru ”Telegraf” Constanța, dr. Loti Popescu. Ea spune că, pe lângă toxiinfecția alimentară, mai pot apărea și indigestia, afecțiuni cutanate, cum este herpesul, sau ale cavității bucale.

SESIZAREA, REZOLVATĂ!

Sesizarea incidentului a avut ecou din partea specialiștilor DSPJ. Așa cum au promis încă din ziua semnalării problemei, controlul a fost efectuat la scurt timp, iar reclamația s-a dovedit a fi întemeiată. „O echipă a DSPJ s-a deplasat la fața locului, iar pentru neconformitățile constatate s-a aplicat o sancțiune contravențională conform HG 857/2011 (privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice - n.r.)“, potrivit reprezentanților DSPJ Constanța.

Citește și:

Brutărie şi tacâmuri murdare la preţuri cu iz de... brand

Taguri articol


12