FC Viitorul va continua în play-off-ul UEFA Europa League

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, turul al treilea preliminar, manşa retur

FC Viitorul va continua în play-off-ul UEFA Europa League

Sport 02 August 2017 / 22:36 1005 accesări
Florinel Coman nu a găsit drumul spre gol în returul de la Nicosia

Florinel Coman nu a găsit drumul spre gol în returul de la Nicosia

Trupa lui Gică Hagi nu a putut obţine mult dorita calificare în play-off-ul UEFA Champions League, cedând miercuri seară, pe „GSP Stadium” din Nicosia, cu scorul de 0-4 (Carlão 54, Merkis 93, De Camargo 94, Efrem 105+1), după prelungiri, în manşa retur din al treilea tur preliminar al UCL, în duelul cu APOEL. Victoria din tur, de la Ovidiu, scor 1-0 (Cristi Ganea 75), a fost insuficientă, ratările din prima manşă şi din prima repriză a partidei din Cipru cântărind decisiv în ecuaţia calificării.

Campioana României va evolua în play-off-ul UEFA Europa League, iar tragerea la sorţi se va desfăşura vineri, 4 august, de la ora 14.00, la Nyon (Elveţia). Partidele din play-off-ul UEL sunt programate la 17 august - manşa tur şi 24 august - manşa retur.

ŞANSE IROSITE ÎN PRIMA REPRIZĂ

Prima repriză a meciului de la Nicosia a fost controlată de Viitorul, care a beneficiat de mai multe ocazii de gol, însă Florinel Coman, în minutele 3 (minge deviată în bara laterală) şi 19 (nu a găsit soluţia pentru a găsi drumul spre poartă), Ţîru, în minutul 7 (reluare peste poartă din marginea careului mic) şi Dragoş Nedelcu, în minutul 34 (balon respins de Waterman), nu au modificat tabela de marcaj. Gazdele au trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 28, atunci când Rîmniceanu a intervenit salvator la reluarea lui De Camargo la colţul scurt. Repriza a doua a început cu Florinel Coman blocat de Waterman, în minutul 48, şi cu acelaşi Rîmniceanu respingând in extremis mingea centrată de Aloneftis şi deviată de Boli, în minutul 49, ajutat şi de bara laterală. Din păcate, în minutul 54, Carlão a marcat primul gol al întâlnirii după o lovitură de la colţul terenului şi ciprioţii egalau la general. Ţîru a fost aproape de gol în minutul 56, iar Rîmniceanu a salvat al doilea gol în minutul 64, respingând în corner şutul lui Ebecilio. În minutul 67, Cristi Ganea a fost la un pas de autogol, dar tot Rîmniceanu a fost atent, aşa cum s-a întâmplat şi în minutul 71, la şutul lui Vander, dar şi în minutul 73, la reluarea lui Bertoglio. APOEL nu a forţat golul calificării în ultimul sfert de oră al jocului şi au urmat cele două reprize de prelungiri, pentru că Aurelian Chiţu nu a ajuns la mingea trimisă în faţa porţii de Ovidiu Herea, în minutul 90+3.

DOUĂ GOLURI PRIMITE LA ÎNCEPUTUL PRIMEI REPRIZE A PRELUNGIRILOR

Gazdele au rezolvat ecuaţia calificării în prima repriză a prelungirilor, Merkis, în minutul 93, şi De Camargo, în minutul 94, risipind orice speranţe ale Viitorului. În minutul 98, Eric ar fi putut înscrie, dar a ezitat să şuteze, iar arbitrul nici nu se gândea să acorde un eventual penalty pentru echipa constănţeană. Al patrulea gol pentru APOEL a fost marcat de Efrem, în minutul de prelungire din prima repriză a... prelungirilor. Iar Waterman a refuzat şi golul de onoare pentru Viitorul, în minutul 114, respingând mingea şutată spre vinclu de Aurelian Chiţu, şi în minutul 120, la lovitura liberă executată de Eric.

Au evoluat următoarele formaţii - APOEL (antrenor Giorgos Donis): Waterman - Milanov, Rueda, Carlão (80 Merkis), Lago - Bertoglio, Nuno Morais (cpt.), Vinicius, Aloneftis (55 Ebecilio) - Vander (88 Efrem), De Camargo; FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Rîmniceanu - Boli, Ţîru, M. Constantin, Cr. Ganea - Benzar (cpt.), Dr. Nedelcu (82 Mladen), Dani López - A. Chiţu, Fl. Coman (96 Eric), Cicâldău (82 Ov. Herea). Cartonaşe galbene: Vinicius, Ebecilio, Nuno Morais, Milanov / Boli, Ţîru, Eric, Ov. Herea. Meciul a fost arbitrat la centru de rusul Aleksei Eskov.

Citeşte şi

Victorie istorică pentru Viitorul în UEFA Champions League

Pas cu dreptul pentru F.C. Viitorul în Liga Campionilor



Ştiri recomandate

12