Ion Iliescu, Petre Roman și Miron Cozma, inculpați în Dosarul Mineriadei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ion Iliescu, Petre Roman și Miron Cozma, inculpați în Dosarul Mineriadei

Justiție 23 Decembrie 2016 / 15:21 1693 accesări

Oficialii Secției militare a Parchetului de pe lângă ICCJ au anunțat vineri inculparea lui Ion Iliescu, Petre Roman, Miron Cosma și alții, în Dosarul Mineriadei.

Iată comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 - 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanța din data de 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, faţă de inculpaţii:

- ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României;

- ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României;

- VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al Guvernului interimar al României;

- NICOLAE DUMITRU, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale;

- MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații;

- general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

În perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atac ce a avut următoarele consecințe:

1. uciderea prin împușcare a 4 persoane şi rănirea prin împușcare a 3 persoane, fapte ce constituie 7 acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;

2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.

De asemenea, în aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal, față de următorii inculpaţi:

- amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne;

- IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data săvârșirii faptelor, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională;

- SÂRBU ADRIAN, la data săvârșirii faptelor, șef de cabinet și consilier al primului-ministru;

- COZMA MIRON, la data săvârșirii faptelor, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”;

- DRELLA MATEI, la data săvârșirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni;

- BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, la data săvârșirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor;

- general (rez.) DOBRINOIU VASILE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne;

- general (rez.) PETER PETRE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele: în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Bucureștiului, atac în care a fost implicată participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării și a avut următoarele consecințe:

1. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

2. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.;

În cauză, urmărirea penală se efectuează, în continuare, față de alți 18 suspecți, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni de crime împotriva umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PETRE ROMAN: ACUZAŢIA ESTE NEÎNTEMEIATĂ ŞI ABSURDĂ

Fostul premier Petre Roman a declarat vineri pentru MEDIAFAX că inculparea sa în dosarul Mineriadei nu se sprijină pe nicun fel de dovezi, el apreciind că acuzaţia care i s-a adus este neîntemeiată şi absurdă.

''Reacţia, în primul rând, afirmaţia mea cât se poate de apăsată şi categorică este că această acuzaţie nu se sprijină pe niciun fel de dovezi, nu are niciun fel de susţinere faptică, e neîntemeiată, aş putea spune chiar că, într-un fel, e chiar absurdă'', a precizat Petre Roman.

El a susţinut că intervenţia forţelor de ordine în dimineaţa zilei de 13 iunie nu era îndreptată împotriva populaţiei civile, ci avea un singur scop, respectiv acela de a restabili traficul în zona Pieţii Universităţii.

''Asta a fost tot, intervenţia era perfect legitimă, a fost cerută de Procurorul General, iar înainte de asta au fost câteva încercări de a realiza un acord, un protocol cu reprezentaţii celor din piaţă. În ultimă instanţă, chiar în ziua de 11 iunie, acest acord s-a realizat, iar Asociaţia 21 a respins acordul. Dacă nu ar fi respins acel acord realizat cu Guvernul, nu se întâmpla absolut nimic'', a menţionat Roman, care a precizat că spera ca procurorii să se concentreze asupra acestui lucru cu cercetările.

''Din păcate, această acuzaţie sună ca un mesaj politic, nu altfel'', a spus Petre Roman.

Solicitat să comenteze momentul în care s-a făcut aceast inculpare, ca distanţă în timp faţă de eveniment, Roman a precizat: ''Sunt observaţii de bun simţ, dar eu nu vreau să speculez pe această temă, o pot face ziariştii. Eu vreau să mă refer la conţinutul propriu-zis al acuzaţiei pe care îl resping în modul cel mai categoric''.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, dar și fostul premier Petre Roman, precum și Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu și alte persoane au fost inculpate sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei din 1990, au anunțat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

GELU VOICAN VOICULESCU: ESTE O DIVERSIUNE COMANDATĂ PENTRU A-L SCOATE DIN IMPAS PE IOHANNIS

Fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu susţine că inculparea sa şi a celorlalte nume din conducerea statului român din 1990 reprezintă ''o diversiune comandată pentru a-l scoate din impas pe președintele Klaus Iohannis''.

''Este o diversiune comandată pentru a-l scoate din impas pe președintele Iohannis și a da o altă întorsătură atenției publice de la așteptarea desemnării candidatului de prim-ministru. Atunci repede s-au găsit în momentul ăsta, înainte de Crăciun, să anunțe inculparea noastră. Sunt moduri scandaloase de a utiliza justiția în scopuri politice de moment'', a declarat Gelu Voican Voiculescu. El a mai spus că-și susține în continuare nevinovăția. ''Eu nu știu cum nu se descalifică acești juriști care consideră că atunci când s-a câștigat cu 83%, eu am câștigat cu 95% locul de senator la Buzău, FSN a câștigat cu 67%, pe 14 iunie trebuia să deschidem solemn Parlamentul, ne apucăm să facem și să ordonăm violențe de stradă, să facem tot felul de lucruri într-un mod absurd. Adică ce nevoie aveam noi de așa ceva, în condițiile acestui triumf absolut. Deci e limpede că s-a încercat împiedicarea deschiderii Parlamentului, care ar fi consfințit rezultatul alegerilor. Nu a reușit, pentru că peste două săptămâni s-a întâmplat ceea ce s-ar fi întâmplat pe 14, dar forțe revarșarde, nostalgice au vrut să împiedice cu orice preț să meargă România pe calea democratizării și a statului de drept. Atunci au făcut acele provocări și violențe din 13 iunie, care au antrenat reacția minerilor. Toate astea ne-au fost puse nouă în cârcă. Ca niște juriști să intre în capcana asta și să se preteze la asemenea entorsă logică și să ne inculpe în termenii aceștia este inadmisibil'', a afirmat Voiculescu.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, dar și fostul premier Petre Roman, precum și Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu și alte persoane au fost inculpate sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei din 1990, au anunțat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

MIRON COZMA: MINERIADA ESTE UN TERMEN ABSURD, CARE NU EXISTĂ ȘI NU ESTE RECUNOSCUT

Fostul lider al minerilor Miron Cozma a reacționat la B1 Tv: „O surpriză și asta o subliniez (...) Mineriada este un termen absurd, care nu există și nu este recunoscut. Dar acea acțiune a fost pusă, chipurile, pe seama minerilor tocmai pe ideea că minerii erau cei care nu se puteau apăra. Miron Cozma nu a fost niciodată un om care să fie afiliat politic. Tocmai pentru aceasta, pentru că în permanență am fost împotriva tuturor, Miron Cozma a făcut 4 ani de închisoare pe vremea lui Constantinescu, 4 ani de închisoare pe vremea lui Ion Iliescu și 3 ani pe vremea lui Băsescu. (...) Acele manipulări KGB-iste ale lui Ion Iliescu că mulțumește minerilor lui Cozma, sunt niște aberații care s-au produs după ce pe 13 iunie, cu bestialitate, au fost împușcați (...)”, a comentat Miron Cozma

MARIAN MUNTEANU: DOSARUL MINERIADEI, INDICATOR DEOSEBIT DE RELEVANT AL SITUAȚIEI STATULUI ŞI INSTITUŢIILOR

Dosarul Mineriadei, ca și cel al Revoluției sau al evenimentelor din decembrie 1989 reprezintă un indicator deosebit de relevant al situației statului român și al instituțiilor sale vreme de peste 20 de ani, a declarat fostul lider al studenţilor Marian Munteanu. ''Este foarte grav că s-a întârziat atât de mult din punctul nostru, al celor care am avut direct de sufierit, dar și din punctul de vedere al societății este foarte grav că nu s-a clarificat această chestiune până acum'', a spus el. Marian Munteanu a precizat că deși în cazul său a fost soluționată o tentativă de omor, iar făptuitorul a fost pedepsit, dosarul a fost tergiversat.



12