Marea Britanie va pierde mai mult în urma Brexit-ului decât UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Conform afirmațiilor șefei diplomației europene

Marea Britanie va pierde mai mult în urma Brexit-ului decât UE

Externe 20 Aprilie 2017 / 10:55 639 accesări

Marea Britanie va pierde mai mult decât Uniunea Europeană în urma deciziei de a părăsi blocul comunitar și negocierile cu Londra se așteaptă să fie dificile, a afirmat joi la Beijing șefa diplomației europene Federica Mogherini, relatează Reuters. Premierul Theresa May a declanșat oficial procesul de ieșire din UE, luna trecută, la nouă luni după referendum, declarând că nu mai există cale de întoarcere și intrând într-un proces dificil de negocieri care va testa coeziunea blocului și va arunca țara în necunoscut. Marea Britanie are acum o perioadă de doi ani să negocieze termenii ieșirii din UE, înainte de ieșirea propriu-zisă la sfârșitul lunii martie 2019, menționează Reuters. Federica Mogherini a apreciat totodată că negocierile vor fi dificile. 'Ei vor trebui să renunțe la apartenența la o comunitate. Vom pierde un stat membru important", a declarat ea studenților la Universitatea Tsinghua. 'Dați-mi voie să vă spun că pentru mine toate statele membre sunt importante, în mod egal, deoarece unul poate contribui mai mult la anumite politici decât alții. Dar cred că prietenii noștri britanici vor pierde mai mult decât pierdem noi', a spus ea. Negocierile pentru Brexit vor începe așa cum este planificat în iunie, după ce britanicii vor vota în cadrul alegerilor anticipate, a afirmat responsabila UE. Parlamentul britanic a aprobat solicitarea premierului de a organiza alegeri anticipate la 8 iunie. 'Este clar în tratatele noastre că sunt doi ani, numai doi ani, de la începerea negocierilor, care au început în martie anul acesta. Aceasta nu se poate amâna. Nu mă aștept că va dura mai puțin de atât', a spus Mogherini.

'Uniunea Europenă, chiar după ieșirea Marii Britanii, va continua să fie prima piață din lume, a doua cea mai puternică economie din lume', a afirmat șefa diplomației UE. 'Văd că toți partenerii noștri în aceste luni ne spun că UE este necesară și acesta este mesajul pe care îl primesc de aici în China, că UE este un partener indispensabil în lume astăzi', a subliniat ea. China a privit cu îngrijorare procesul în vederea Brexit, fiind preocupată de apariția unei instabilități în cadrul blocului comunitar, cel mai important partener comercial al Chinei.



12