Roman Polanski se va întoarce în Elveţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Roman Polanski se va întoarce în Elveţia

Monden 28 Iulie 2014 / 00:00 494 accesări

Regizorul franco-polonez Roman Polanski va reveni în Elveţia, pentru a lua parte la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno, unde va fi invitat de onoare. În cadrul festivalului, Roman Polanski va primi un premiu special şi va susţine un curs de cinema pentru tinerii regizori, care va fi deschis publicului, au precizat organizatorii evenimentului. ”Sunt cum nu se poate mai mândru că Polanski a acceptat să participe la iniţiativele de formare ale festivalului”, a declarat Carlo Chatrian, directorul artistic al evenimentului.

Anchetat de Poliţia americană încă din anul 1977, pentru întreţinerea de raporturi sexuale cu o minoră, Roman Polanski a fost arestat în 2009, la Zürich, unde urma să primească un premiu. Cineastul a fost eliberat în anul 2010, după ce autorităţile elveţiene au decis să nu îl extrădeze în SUA. Într-un interviu difuzat sâmbătă pe postul elveţian de televiziune RTS, care transmite programe pentru audienţa francofonă, Roman Polanski a făcut referire la perioada în care s-a aflat sub arest la domiciliu în localitatea Gstaad, o cunoscută staţiune de schi din Elveţia. ”Mărturia tuturor oamenilor din jur mi-a uşurat foarte mult această perioadă, mai ales a oamenilor din Gstaad, care mi-au arătat toată simpatia lor”, a declarat Polanski la RTS, adăugând că doreşte să descopere Festivalul de la Locarno, unde vor participa toţi prietenii săi regizori. ”Mi-am spus că poate trebuie să văd Locarno, despre care am auzit vorbindu-se atâtea lucruri”, a explicat regizorul, care va fi prezent la festival alături de soţia sa, actriţa franceză Emmanuelle Seigner.

Totodată, în cadrul evenimentului va fi proiectat cel mai recent film al lui Polanski, ”La Vénus à la fourrure / Venus înveşmântată în blănuri”, cu Mathieu Amalric şi Emmanuelle Seigner în rolurile principale, pelicula fiind inspirată de romanul omonim al lui Leopold von Sacher-Masoch, cel care a dat numele practicii masochismului. Festivalul de Film de la Locarno, ajuns la a 67-a ediţie, va avea loc între 6 şi 16 august.

Taguri articol


12