România învinge Rusia, campioana olimpică en titre, la CE de handbal feminin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România învinge Rusia, campioana olimpică en titre, la CE de handbal feminin

Sport 07 Decembrie 2016 / 21:28 2663 accesări
Handbalistele tricolore au avut o evoluţie foarte bună în partida cu Rusia (sursa foto: swe2016.ehf-euro.com)

Handbalistele tricolore au avut o evoluţie foarte bună în partida cu Rusia (sursa foto: swe2016.ehf-euro.com)

Victorie senzaţională obţinută miercuri seară de către reprezentativa României la turneul final al Campionatului European de handbal feminin din Suedia. În confruntarea de la Helsingborg, din etapa a doua, handbalistele antrenate de Ambros Martin au învins naţionala Rusiei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 22-17, la pauză 11-9. Un succes extrem de important pentru formaţia noastră, care face un pas important spre calificarea în grupele principale, în ultimul joc din grupa D tricolorele urmând să înfrunte Croația, vineri, de la ora 19.30 (în direct la TVR 2 şi TVR HD).

Întâlnirea România - Rusia a fost una controlată de fetele noastre, care au avut în Denisa Dedu “îngerul păzitor” în poartă, intervenţiile de vis, în număr de 22, asigurând un moral excelent pe toată durata întâlnirii în tabăra formaţiei noastre. Tricolorele au condus cu 7-2 la jumătatea primei reprize, dar la pauză avantajul s-a redus la două goluri. În partea a doua a jocului, rusoaicele au încercat să întoarcă rezultatul, dar fără succes, reuşind doar să egaleze la 17 cu şapte minute înainte de final. Din fericire, tricolorele nu au cedat şi s-au desprins decisiv în ultimele minute, obţinând o victorie uriaşă. Golurile echipei noastre au fost reuşite de Neagu 7, Buceschi 7, Geiger 2, Pintea 2, Iuganu 2, Manea 1 şi Udriştoiu 1.

Citeşte şi:

Handbalistele tricolore nu pot depăşi complexul norvegian



12