S-a stins actrița Melania Ursu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a stins actrița Melania Ursu

Cultură 12 Ianuarie 2016 / 15:25 2732 accesări
Actrița Melania s-a stins la vârsta de 75 de ani

Actrița Melania s-a stins la vârsta de 75 de ani

Actriţa Melania Ursu, din generația marilor artiști Marin Moraru și Gheorghe Dinică, a încetat din viață, pe 11 ianuarie, în urma unui infarct, conform apropiaților săi. Avea 75 de ani. Despre ea, colegii de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde era angajată, au spus că era „o personalitate teatrală vie, ardentă, cu multiple faţete”.Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați joi, între orele 10.00 şi 13.30, în foierul Naţionalului clujean. Înmormântarea va avea loc, joi, de la ora 14.00, la Cimitirul Central din Cluj-Napoca.

„A FĂCUT PARTE DINTR-O GENERAȚIE DE AUR” „Ne-a părăsit fulgerător, la început de an, actrița Melania Ursu (16 iunie 1940 - 11 ianuarie 2016). Absolventă a Institului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, promoția 1961, clasa regizorului profesor Moni Ghelerter, Melania Ursu a făcut parte dintr-o generație de aur, fiind colegă cu marii artiști Marin Moraru și Gheorghe Dinică. Cariera și viața ei de după absolvire s-a confundat, mai bine de o jumătate de veac, cu scena și viața Naționalului clujean, pe care a onorat-o cu nu mai puțin de optzeci de roluri. Talentul ei s-a făcut remarcat de la primele apariții”, se arată într-un comunicat al Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.

Melania Ursu nu a jucat doar în piese de teatru. Ea a fost prezentă și pe micul ecran, interpretând roluri precum: doamna Chiajna în „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, de Malvina Urșianu, Pelaghia Roșu în „Munți în flăcări”, de Mircea Moldovan, Ana în „Iarba verde de acasă”, de Stere Gulea, Irina în „Mere roșii”, de Alexandru Tatos, Vica în „Pădureanca” și „Flăcări pe comori”, ambele în regia lui Nicolae Mărgineanu,

DE PE SCENĂ ȘI MICUL ECRAN LA CATEDRĂ A fost și un dăruit pedagog. Pentru scurt timp, a predat la Institutul de Teatru de la Târgu Mureș apoi s-a întors la Cluj, pentru ca în anii '90 să facă parte din primii profesori care au predat la reînființata Facultate de Teatru.

PREMII Performanțele sale în slujba Thaliei nu au fost trecute cu vederea, fiind recompensate cu o mulțime de distincții. Printre acestea merită amintite: Premiul revistei „Teatrul” pentru rolurile din „Opinia publică”, de Aurel Baranga și „Un vis în noaptea miezului de vară”, de William Shakespeare (1970), Premiul de interpretare feminină pentru rolul din „Pasărea Shakespeare”, de Dumitru Radu Popescu sau Premiul de interpretare feminină pentru rol secundar doamna Chiajna din filmul „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”. În 2012, a fost distinsă de Uniunea Teatrală din România cu Premiul pentru întreaga activitate. De asemenea, a fost recompensată cu Medalia Meritul Cultural clasa I (1967), Ordinul Meritul Cultural clasa IV (1969), Ordinul Național pentru Merit, în grad de Cavaler (2002).

Citește și:

Actorul George Alexandru va fi înmormântat luni

Teatrul Mic în doliu: a murit actorul Sorin Medeleni, la vârsta de 63 de ani



12