Torționarul Ion Ficior, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Torționarul Ion Ficior, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare

29 Martie 2017 / 13:21 1133 accesări

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) l-a condamnat definitiv, miercuri, pe Ion Ficior la 20 de ani pentru infracțiuni contra umanității.

Judecătorii instanței supreme au menținut astfel decizia primei instanțe. Ion Ficior urmează să fie încarcerat.

Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici.

Conform actului de sesizare a instanţei, în perioada 1 august 1958 - 1 noiembrie 1963, în calitate de locţiitor şi comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora.

Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieşit faptul că în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior au decedat 103 deţinuţi, toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor.

Anchetatorii au mai stabilit că deținuții de la Periprava erau supuși unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii și de orice alte persoane, de lumea externă în general, condiții de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancțiunile fizice pentru abateri minore, hrana deficitară, deținuții fiind în permanență înfometați și însetați, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor și, nu în ultimul rând, condițiile de muncă inumane la care erau supuși aceştia.

Taguri articol


12