35 de ani de la moartea lui Elvis Presley

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Comemorare la Graceland

35 de ani de la moartea lui Elvis Presley

Monden 17 August 2012 / 00:00 426 accesări

UN MOMENT EMOŢIONANT Fanii cântăreţului Elvis Presley le-au ovaţionat îndelung pe fiica şi pe fosta soţie a regelui muzicii rock\'n\'roll, care au apărut în public la Graceland, reşedinţa pe care starul o deţinea în Memphis, pentru a comemora, ieri, 35 de ani de la moartea artistului american. Priscilla şi Lisa Marie Presley au ţinut cu această ocazie şi un discurs în faţa porţilor proprietăţii, unde fanii s-au adunat miercuri seară, pentru a participa la o slujbă de comemorare. ”Întotdeauna am evitat să vin la comemorare, întrucât credeam că va fi prea dur din punct de vedere emoţional, dar în această seară am simţit că era cu adevărat important ca eu să fiu aici cu voi\", a declarat fiica marelui cântăreţ, Lisa Marie, în vârstă de 44 de ani. La rândul său, Priscilla Presley, în vârstă de 67 de ani, a declarat privind sutele de lumânări aprinse pe uriaşul bulevard Elvis Presley din Memphis: ”Ştiu că acesta este un eveniment pe care Elvis nu ar fi putut niciodată să şi-l imagineze că ar fi putut fi organizat aici”. Porţile de la Graceland, proprietatea cu o vilă de 23 de camere, unde Elvis Presley a fost înmormântat alături de părinţii lui, au rămas deschise toată noaptea, pentru fluxul impresionant de vizitatori.

Elvis şi Priscilla Presley au divorţat în 1973, după o căsnicie de şase ani, dar cei doi foşti soţi au rămas în relaţii bune până la moartea artistului. De altfel, Priscilla Presley este persoana care, după decesul starului, a reuşit să facă din Graceland atracţia turistică importantă care este astăzi.

O MOŞTENIRE GREA Lisa Marie avea doar 8 ani când celebrul ei tată a încetat din viaţă. A crescut sub microscopul opiniei publice şi şi-a dus existenţa în umbra tatălui ei, lucru pe care a început să-l accepte abia odată cu trecerea timpului. Când a împlinit 42 de ani, vârsta la care a murit tatăl său, Lisa Marie a fost de-a dreptul înfricoşată. A trecut cu bine, graţie celor patru copii ai săi, dar şi a soţului său, Michael Lockwood. După ce a divorţat de primul său soţ, muzicianul Danny Keough, care îi împărtăşeşte credinţele scientologice, cu care a avut doi copii, Lisa Marie a părut că pierde controlul asupra vieţii sale, în urma unor mariaje deloc fericite cu Michael Jackson şi Nicolas Cage. Întotdeauna şi-a găsit însă refugiul în muzică şi a lansat deja al treilea album în 2012, intitulat ”Storm and Grace”, deşi numele tatălui său încă îi umbreşte propriile merite. ”Sunt foarte fericită şi împlinită”, declara recent cântăreaţa şi compozitoarea, care s-a recăsătorit a patra oară cu Michael Lockwood şi a mai adus pe lume doi copii.

Taguri articol


12