4 luni de suspendare pentru Hakan Calhanoglu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

4 luni de suspendare pentru Hakan Calhanoglu

Sport 03 Februarie 2017 / 16:44 791 accesări

Tânărul internațional turc Hakan Calhanoglu a fost suspendat pentru patru luni și va trebui să plătească o amendă de 100.000 de euro clubului Trabzonspor pentru ruperea contractului, a anunțat Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. Mijlocașul de la Bayer Leverkusen (22 de ani, 26 de selecții la națională) nu va mai putea juca în campionatul Germaniei în acest sezon, ca urmare a acestei decizii.

La originea sancțiunii s-a aflat o plângere din 2013 a clubului Trabzonspor, în fața instanțelor disciplinare ale FIFA, în care i se reproșa lui Calhanoglu că, în perioada în care era juniorul lui Karlsruhe, a primit 100.000 de euro de la Trabzonspor, pentru care a semnat şi un contract. Fapta s-a petrecut în 2011, iar jucătorul nu a mai respectat ulterior contractul semnat. Camera de Rezolvare a Litigiilor din cadrul FIFA a pronunțat o suspendare pe patru luni în ianuarie 2016, dar jucătorul a făcut apel la TAS, care săptămâna aceasta a confirmat sancțiunea.

Calhanoglu a mai jucat și pentru Hamburger SV după plecarea de la Karlsruhe, înainte de a semna în 2014 cu Bayer Leverkusen. „E o pierdere grea pentru noi. Suntem aspru pedepsiţi, deşi Bayer Leverkusen n-a avut nicio legătură cu evenimentele din 2011. Un jucător important ne va lipsi în cea mai importantă parte a sezonului”, a declarat dezamăgit directorul sportiv al lui Leverkusen, Rudi Voller.

Taguri articol


12