Adio, caracatițe pe roțile mașinilor parcate neregulamentar!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adio, caracatițe pe roțile mașinilor parcate neregulamentar!

Administrație 31 Octombrie 2016 / 23:21 5926 accesări

Magistrații Curții de Apel Constanța au respins ca nefondat, luni, 31 octombrie, recursul pe care Consiliul local Constanța l-a înaintat împotriva sentinței prin care Tribunalul Constanța a interzis folosirea caracatițelor ca măsură de sancționare a șoferilor care parchează ilegal. Amintim că, la sfârșitul anului trecut, concret, Tribunalul Constanța a dispus anularea unui articol dintr-o hotărâre a Consiliului Local Constanța, ce reglementează blocarea autovehiculelor parcate neregulamentar până la achitarea amenzii aferente, măsură ce i-a determinat pe foarte mulți șoferi să nu mai încalce legea. Tribunalul a luat această decizie ca urmare a unei sesizări depuse de un constănțean, care s-a trezit cu mașina blocată de un asemenea dispozitiv. Interzicerea folosirii caracatițelor ar putea avea consecințe importante, din moment ce singura modalitate de sancționare a șoferilor indisciplinați pe care autoritățile o mai au la dispoziție este amenda, care reprezintă o amenințare doar pentru cei care pot fi executați silit. Iată minuta deciziei Curții de Apel Constanța:

"Decis. red.AAB Respinge recursul ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 840 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului reclamant Hodor Tiberius Emanuel, reprezentând c/val.onorariu avocat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.10.2016."



12