Aeronave Eurofighter Typhoon şi CF-18 Hornet au aterizat în baza militare de la Kogălniceanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aeronave Eurofighter Typhoon şi CF-18 Hornet au aterizat în baza militare de la Kogălniceanu

Eveniment 26 Noiembrie 2022 / 11:12 850 accesări
Foto: Forţele Aeriene Române

Foto: Forţele Aeriene Române

Aeronave Eurofighter Typhoon şi CF-18 Hornet au aterizat vineri în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, şi în Baza 86 Aeriană de la Borcea.

Detaşamentul italian, format din aproximativ 150 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, pentru şase luni, se arată pe pagina de Facebook a Forţelor Aeriene Române.

Detaşamentul spaniol (piloţi şi personal tehnic) şi aeronavele CF-18 Hornet vor executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de Vigilenţă Aeriană Întărită (enhanced Vigilance Activity) sub comandă NATO, pentru patru luni.

Vineri, 25 noiembrie, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu s-a desfășurat ceremonia de încheiere a misiunii eAP (enhanced Air Policing) a detașamentului Forțelor Aeriene Regale Canadiene.

La ceremonie a participat domnul general-locotenent Eric Kenny, Excelența Sa ambasadorul Canadei în România, Annick Goulet dar și secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, doamna Simona Cojocaru.

În cadrul ceremoniei, în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată pe timpul executării misiunii, unor membri ai detașamentului canadian le-au fost acordate Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării și Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene.

Detașamentul canadian, format din 180 de militari (piloți și personal tehnic) şi șase aeronave CF-18 Hornet, au executat misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO timp de patru luni, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române, care au acționat cu aeronave F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR.



Ştiri recomandate

12