Ajutor de minimis pentru apicultori: 15 lei pe familia de albine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru a acoperi o parte din pierderile de producție

Ajutor de minimis pentru apicultori: 15 lei pe familia de albine

Social 09 Septembrie 2016 / 20:00 1410 accesări

Apicultorii vor primi un ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine, suma urmând să acopere o parte din pierderile de producție înregistrate în acest an din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a declarat, vineri, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, la Târgul Național al Mierii.

"Acest ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine promis de Ministerul Agriculturii ne va ajuta să ne putem păstra numărul de familii de albine și pentru a le putea hrăni deoarece am fost afectați la principalele culesuri, la rapiță, salcâm și floarea soarelui. Avem promisiunea că săptămâna viitoare va ieși o Hotărâre de Guvern privind ajutorul de 15 lei pe familia de albine, în condițiile în care noi am cheltuit anul acesta în jur de 250 de lei pe familie. E un lucru înțelept că ministerul a găsit înțelegerea de a ne spijini, chiar dacă nu ne putem acoperi cheltuielile pe care le-am făcut, este un semnal că apicultura este recunoscută și avem un sprijin din partea statului român", a spus Fetea.

Acesta a precizat că în 2016 costurile pentru susținerea unei familii de albine au crescut cu 50 -60 de lei pentru acordarea suplimentelor de hrană.

„Primim acești 15 lei și asta înseamnă că mai recuperăm până la 50 - 55%. Din păcate noi depindem mult de natură, pentru că albina nu poate să iasă la zbor pe vânt, pe frig și ploaie și să mai facă și producție. Din ceea ce am observat, totul se întâmplă ciclic: din trei ani avem unul bun sau bunicel și doi nu din punct de vedere al producției“, a explicat șeful ACA.

ACA este cea mai reprezentativă asociație profesională la nivel național cu 21.000 de apicultori înregistrați în 2015, în timp ce România numără la nivel național în jur de 35 - 37.000 de apicultori și în jur de 300 de forme asociative.



12