Alertă meteo! Ploi torențiale, vijelii şi grindină, inclusiv în Dobrogea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alertă meteo! Ploi torențiale, vijelii şi grindină, inclusiv în Dobrogea

Vremea 22 Iunie 2017 / 13:48 4673 accesări

Meteorologii au emis joi o informare de furtuni, valabilă începând de vineri după prânz, în mare parte a ţării. Sunt aşteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervalul 23 iunie, ora 13.00 - 24 iunie, ora 04.00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și Moldova, precum și în zonele de deal și de munte din restul teritoriului, iar în cursul nopții de vineri spre sâmbătă , local, și în Dobrogea și Muntenia. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Maramureș, Transilvania și la munte, 40-50 l/mp. În după-amiaza zilei de vineri, 23 iunie, în regiunile sud-vestice și sudice, local disconfortul termic va fi ridicat - indicele temperatură-umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, izolat mai ridicate în sudul Olteniei.



12