Alexandra Stan, pasiune nebună pentru Marius Moga!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alexandra Stan, pasiune nebună pentru Marius Moga!

Monden 01 Decembrie 2014 / 10:09 513 accesări

Cine ar fi crezut că Alexandra Stan, artista care ar fi putut să aibă mulţi bărbaţi la picioarele ei, dacă şi-ar fi dorit, a suspinat după Marius Moga? Ei bine, ea însăşi face dezvăluirea, taman când compozitorul se pregăteşte să-şi pună pirostriile. “Am fost mult timp îndrăgostită de el”, a declarat, pentru Libertatea, sexy-solista în viaţa căreia nu se află deocamndată nici un “Mr. Saxobeat”. După ce s-a confesat, vorbind despre fanteziile ei amoroase într- un acces de sinceritate, Alexandra (26 ani) a încercat să dreagă puţin busuiocul: “Vestea că Marius se însoară nu mă întristează, ci mă bucură”. Blonda susţine că, de când a aflat despre planurile de nuntă ale compozitorului, “îndrăgosteala” s-a transformat în pură admiraţie profesională. “Dacă îmi doresc o piesă de la Marius? Sigur, chiar o să-i propun. M-a fascinat întotdeauna originalitatea lui muzicală”, ne-a spus Alexandra încercând să ne convingă de nevinovăţia gândurilor ei. Şi, dacă tot a venit vorba despre amor, cântăreaţa ne-a mărturisit cum e potenţialul ei iubit: “inteligent, înalt (o calitate care, culmea, lui Moga îi lipseşte - n.r.), educat, bun la suflet şi răbdător”. Până la nunta lui Marius cu Bianca Lăpuşte, Alexandra îşi va ostoi admiraţia ce i-o poartă lui Moga cu o ciorbă românească, făcută de bunica sa, căci, deşi piesele ei compuse în limba engleză merg cu alte meniuri, ea va mânca româneşte de 1 Decembrie. Îndrăgostit de câteva luni bune de Bianca Lăpuşte, fosta corespondentă de Iaşi a ştirilor PRO TV, actualmente reporter al aceluiaşi post, Moga (foto) a decis să se aşeze la casa lui. Prin urmare, a cerut-o de soţie în mod tradiţional. Compozitorul a făcut anunţul viitoarei nunţi, în prima gală live a show-ului “Vocea României”. “În această seară, în public nu se află iubita mea, ci logodnica mea”, a spus Moga înainte de a o săruta în văzul ţării.

Taguri articol


12