ANAF în portul Constanța - LOL, succes! :))))))

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Colțul Troll-ului

ANAF în portul Constanța - LOL, succes! :))))))

29 Ianuarie 2019 / 17:21 2014 accesări
Inițiativă lăudabilă a noii șefe a ANAF - a sacrificat 100 de inspectori, trimițându-i în portul Constanța

Inițiativă lăudabilă a noii șefe a ANAF - a sacrificat 100 de inspectori, trimițându-i în portul Constanța

Fast-forward. Suntem la finele lui aprilie și Fiscul anunță rezultatele amplei operațiuni Tomis. Peste 100 de inspectori ai ANAF au fost luați din zona lor de confort, în care se distrau cu micii comercianți și tarabagii români, lovind în cel mai pacifist mod imaginabil marea evaziunea fiscală, și trimiși direct la boss-ul cu cap de mort din punctele vamale Constanța Port și Constanța Sud Agigea. Ăsta-i un monstru pe lângă care și celebrul Dragon Roșu din capitală pare un ursuleț panda din pluș. „Rezultate sunt... acolo. Din 100 de inspectori detașați, 25 s-au pierdut. Sau au fost pierduți, ca să zicem așa. Nu se știe în ce containere au fost... stocați. Sau dacă au fost, ummm, optimizați și repartizați în mai multe containere. Alți 15 au fost înlocuiți cu replici chinezești și trimiși înapoi în București. Noroc că avem teste bune pentru detectat replicanții. În jur de 20 sunt oarecum, vag, aproape, relativ OK. Ce-au văzut acolo pare să-i fi marcat... pe viață? Da, cred că pe viața. Suferă de stres post-traumatic, necesitând consiliere de specialitate. Dar e în regulă, și așa trebuia să mai sporim numărul bugetarilor, așa că ANAF-ul are un nou departament de psihiatrie. Alți 20 se jură că n-au găsit nici urmă de evaziune. Și-au dat demisia și s-au retras în diverse insule pitorești din Pacific. Cu ce bani, întrebați? Nu știm, asta nu e problema noastră. Nu e jurisdicția noastră. Nu știu de unde ați venit cu ideea trăznită asta că Fiscul are vreo treabă cu banii. Noi ne asigurăm că firmele au acea foaie A4 prin care vi se amintește să cereți bon de casă. Bon fiscal nu înseamnă bani. Și cam asta e tot, iar dacă vi se pare că nu am adunat bine și că mai lipsesc 20 de inspectori, să știți că așa și este, iar acum înțelegeți de ce ne facem treaba atât de bine“, va spune șeful instituției, oricare va fi el. Sau ea. Sau el/ea. Ciudat cu sexul ăsta. Vorba aia, e ca Turnurile Gemene - pe vremuri erau două, iar acum e un subiect foarte sensibil.

Taguri articol


12