Angajați din Portul Constanța au intrat în grevă generală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angajați din Portul Constanța au intrat în grevă generală

Social 20 Iulie 2016 / 12:02 1095 accesări

Două sute de salariați, membri ai Sindicatului Personalului Operativ din cadrul operatorului portuar SOCEP, au intrat începând de miercuri, 20 iulie, în grevă pe perioadă nedeterminată, asta după ce negocierile dintre ei și conducere au eșuat. Oamenii se află în grevă generală deoarece, spun ei, nu le-au fost ascultate revendicările. Este vorba despre păstrarea contractului colectiv de muncă cu toate drepturile existente, câștigate în decursul anilor prin negociere directă administrație - sindicat, precum și obținerea unei creșteri salariale colective în baza profitului obținut la a cărui realizare au contribuit în mod nemijlocit toți salariații societății. ”Am cerut 500 de lei creștere salarială colectivă, dar suma este negociabilă. Am cerut creștere salarială în funcție de profitul pe care l-a avut societatea”, a explicat liderul de sindicat, Ion Gherghina. Conform sindicaliștilor, greva generală va avea loc pe termen nelimitat, cu întreruperea activităţii în intervalele orare 11.00 - 15.00 pentru schimbul de zi și 20.00 - 24.00 pentru schimbul de noapte, până la soluționarea revendicărilor rămase în divergență. Reamintim faptul că în urmă cu câteva săptămâni, pe 1 iulie, sindicaliștii au declanșat o grevă de avertisment la sediul societății din Portul Constanța.

Citește și:

Grevă în Portul Constanța. Vezi cine protestează



12