Angajaţii Direcţiei Apelor nu îşi mai cunosc atribuţiile de serviciu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angajaţii Direcţiei Apelor nu îşi mai cunosc atribuţiile de serviciu

Justiție 25 Iulie 2006 / 00:00 1124 accesări

În fiecare toamnă, Direcţia Ape Dobrogea Litoral (DADL) montează pe plaje panouri de stuf pentru ca nisipul să nu fie transportat de furtunile de iarnă în afara perimetrului acestora. În primăvară, "alţi bani, altă distracţie": angajaţii DADL sînt mobilizaţi să recupereze nisipul şi să refacă plajele pe care le administrează. Iată însă că, în plină vară, aceeaşi Direcţie a Apelor Dobrogea Litoral, nu se mai preocupă nici de plaje şi nici de nisipul din afara perimetrului acestora, motiv pentru care reprezentanţii Primăriei Municipiului Constanţa au avertizat DADL că se vor aplica amenzi pentru depozitarea nisipului în afara plajelor, mai precis pe aleea de promenadă şi pe spaţiile verzi din apropierea lor. "Aşa cum fiecare cetăţean care depozitează deşeuri, gunoaie sau orice altceva pe domeniul public suportă consecinţele prevăzute de lege, adică este amendat şi i se impune să elibereze în termen stabilit domeniul public, aşa se va întîmpla şi în cazul DADL: va fi amendat dacă nu curăţă faleza de nisip", a declarat primarul Constanţei, Radu Mazăre. El a mai spus că administratorul plajei trebuia să ia măsuri pentru a preveni aceste situaţii şi, dacă tot s-a ajuns în această etapă, trebuie să facă curat.

Iată însă că DADL a trimis un comunicat de presă în care îşi exprimă "surprinderea faţă de declaraţiile mai multor oficiali ai autorităţilor publice locale privitoare la nisipul de pe promenada din staţiunea Mamaia. După cum se ştie, nisipul a fost împrăştiat pe promenadă în urma furtunii din perioada 1-3 iulie, şi nu ca urmare a unei activităţi a DADL", se arată în comunicat. Pînă aici lucrurile sînt în ordine şi nimeni nu a afirmat că această instituţie ar fi împrăştiat intenţionat nisip pe aleile din staţiune însă, trebuie să recupereze nisipul aşa cum face în fiecare primăvară pentru că nisipul îi aparţine. Dacă de pe o casă cad cîteva ţigle pe stradă proprietarul casei este obligat să îşi facă curat sub sancţiunea amenzii. Însă, responsabilii DADL au altă viziune, după cum se arată în comunicat: "După cum bine se cunoaşte, promenada este domeniu public al primăriei, fapt pentru care principala responsabilitate o are autoritatea locală. Totodată, ţinem să reamintim Primăriei Constanţa că are contract cu o firmă de salubritate, plătită de către toţi cetăţenii municipiului şi care are obligaţia să menţină un oraş curat, inclusiv staţiunea Mamaia, care face parte din acesta."

DADL îşi pune întrebări filosofice

În continuare, semnatarul comunicatului, purtătorul de cuvînt al instituţiei, Cătălin Anton îşi pune întrebări filosofice, la care îi vom da noi răspunsurile, deşi era de datoria lui să informeze corect populaţia. La un moment dat, în comunicat Anton se întreabă dacă "toamna, cînd cad frunzele, primăria cere societăţii care se ocupă cu întreţinerea spaţiilor verzi să strîngă aceste frunze". Potrivit directorului Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, Tudoriţa Tolea, răspunsul la această întrebare este: "Da!". Conform contractului, firma respectivă nu lasă treaba pe jumătate. Ea se ocupă de tot ceea ce înseamnă întreţinerea spaţiului verde, inclusiv eliberarea spaţiilor de resturi vegetale. În ceea ce priveşte situaţia semnalată de DADL care este "îngrijorată" de aspectul promenadei pe care se plimbă puţinii turişti care au mai venit la malul mării după ce s-a instaurat haosul pe plajele judeţului cu aprobarea tacită a DADL, Tudoriţa Tolea a declarat: "Este vorba despre preţiosul nisip pe care îl vinde ministrul Mediului, Sulfina Barbu şi pe care Apele Române trebuie să îl recupereze şi să îl împrăştie înapoi pe plaje. Promenada este domeniu public al primăriei, iar lipsa măsurilor de protecţie pe care trebuie să le implementeze DADL ne crează mari neplăceri. Credem că este absurd ca pe banii constănţenilor să le facem lor treaba sau, în cel mai nefericit caz, să recuperăm nisipul şi să îl transportăm la groapa de gunoi, aşa cum ne sugerează aceşti angajaţi ai DADL". Referitor la comunicatul DADL, reprezentanţii primăriei au declarat că angajaţii acestei instituţii trebuie să se hotărască dacă primăvara nisipul le aparţine şi vara nu, pentru că de amenzi nu vor scăpa chiar dacă au opinii diferite cu privire la administrarea...nisipului. Opiniile nu contează, ci doar atribuţiile de serviciu şi este problema DADL dacă va aduce nisipul înapoi pe plaje sau îl va arunca la groapa de gunoi, aşa cum îndeamnă în comunicat purtătorul de cuvînt al instituţiei, Cătălin Anton.



12