Ar putea fi suspendate cursurile școlare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ecaterina Andronescu:

Ar putea fi suspendate cursurile școlare

Educație 30 Ianuarie 2019 / 09:04 866 accesări

"Noi putem să suspendăm cursurile la recomandarea Ministerului Sănătăţii. Asta am făcut vineri, după 24 ianuarie. Ministerul Sănătăţii, dat fiind că era vorba despre o punte de o zi, ne-a recomandat acest lucru şi, fără îndoială, am luat măsura necesară. În fiecare zi, suntem în contact cu Ministerul Sănătăţii şi la această recomandare luăm imediat măsura. Avem o echipă, cea care se ocupă de învăţământul preuniversitar - secretar de stat, director de învăţământ preuniversitar, care sunt în contact permanent. Suntem cu toată atenţia în priză, să nu credeţi că tratăm neserios acest lucru", a afirmat Andronescu într-un interviu la Antena 3.

Ea a precizat că numai într-o zi au fost înregistrate în şcoli 500 de cazuri noi de gripă şi 800 de răceală.

"500 de cazuri de gripă şi 800 de răceală astăzi, cele care s-ar adăuga celor 1.600 de care vă spuneam ieri", a informat Ecaterina Andronescu. AGERPRES



12