Audierile lui Kovesi - „Marele Circ“ mediatic ce pervertește democrația europeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Audierile lui Kovesi - „Marele Circ“ mediatic ce pervertește democrația europeană

27 Februarie 2019 / 11:24 2244 accesări
Ștefan Silviu Molnar

Ștefan Silviu Molnar

Eforturile pe care grupul politic al PPE din Parlamentul European îl face pentru a o scoate pe Laura Codruța Kovesi procuror-șef al viitorul parchet european sunt de-a dreptul hilare și profund dăunătoare proiectului european.

Cei care pricep puțin din politica europeană au înțeles demult faptul că acest spectacol politic din Parlamentul European a făcut din personajul Kovesi un cap de pod al imaginii cu care grupurile politice europene încearcă să se poziționeze în blocstarturile campaniei electorale europene.

Pentru PPE și pentru acoliții lor din politica românească, inclusiv pentru Klaus Iohannis, dar și pentru guerila #rezist, propagandistic, Kovesi și recunoașterea de către Europa a presupuselor ei „merite” în lupta anticorupție au devenit fundamentul campaniei de imagine, program politic electoral, surogat pentru o alternativă de guvernare și, nu în ultimul rând, idolatrie, într-o luptă politică disperată.

În acest context, audierile de ieri de la Comisiile CONT (buget) și LIBE (libertăți cetățenești) ale Laurei Codruța Kovesi s-a încercat a fi transformate într-un „laudațio”, copiat parcă din manualele totalitariste de dezinformare.

Surse credibile, mai presus de orice critică, vorbesc despre faptul că grupurile politice pro Kovesi le-au dat membrilor comisiilor seturi cu întrebări pe care să le pună în audierea publică, cu rugămintea să nu iasă din „script”!?. Adică s-a încercat deturnarea scopului pentru care membrii Parlamentului European își exercită mandatul - acela de a-i reprezenta pe cei care i-au votat și transformarea lor în reprezentanții unor interese meschine, partinice.

O parte din membrii celor două comisii au refuzat la participe la acest spectacol de prost gust. Locurile lor au fost completate cu „supleanți”, unii dintre ei participând pentru prima dată la lucrările respectivelor comisii. S-au adus în sală chiar ne-membri ai respectivelor comisii, planul fiind să îi acopere pe membrii de bună credință care doreau să o chestioneze fără constrângeri pe Laura Codruța Kovesi, adică pe cei care au refuzat „sugestiile”.

Pentru noi, cei din est, astfel de manevre, prin care se urmărește atingerea unui scop prin mimarea democrației, nu sunt o noutate. O noutate, privită cu dispreț și uimire, este pentru cetățeanul european din vest acest mod de a face politică și de a mima dialogul.

Pentru ei, pentru vestici, acest mod de a face politică este doar un argument pentru a respinge politica consacrată și de a-și îndrepta opțiunea către grupurile politice radicale, antieuropene, care le spun că Uniunea Europeană e doar o construcție menită să le „fure” banii și modul de viață.

Cu, ori mai degrabă, fără voia noastră, „românca” Kovesi devine o „măciucă” a destructurării UE, a acelei Uniuni Europene a democrației și dialogului, mânată de ambiția de a nu pierde puterea. Acea ambiție care au făcut deja ca Europa să își piardă doi importanți aliați, care au eliberat-o de două ori în istorie, respectiv Marea Britanie și SUA.



12