Avion american de recunoaştere, interceptat deasupra Mării Chinei de Est

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se-ngroașă gluma!

Avion american de recunoaştere, interceptat deasupra Mării Chinei de Est

Externe 08 Iunie 2016 / 15:16 356 accesări

Un avion de recunoaştere american a fost interceptat în spațiul internaţional de deasupra Mării Chinei de Est, într-o manieră periculoasă, de două aeronave de vânătoare chineze, a anunțat Comandamentul SUA pentru Pacific. În incidentul care a avut loc marți au fost implicate două avioane chineze de vânătoare de tipul J-10 și o aeronavă americană de recunoaștere de tipul RC-135. ”Unul dintre avioanele chineze s-a apropiat excesiv de avionul RC-135. Evaluările inițiale par să indice spre o pregătire inadecvată, întrucât nu au fost înregistrate alte manevre provocatoare sau periculoase”, se arată în comunicatul SUA. Ministerul chinez al Apărării a anunțat că a fost informat în privința acestui incident și va studia cazul. ”Judecând după conținutul raportului, partea americană exagerează, din nou, problema supravegherii Chinei de avioanele militare americane”, afirmă comunicatul trimis de ministerul chinez.

Acesta nu este primul astfel de incident; chiar luna trecută, Pentagonul a anunțat că două avioane chineze s-au apropiat la aproximativ 15 metri de un avion american de tipul EP-3 care zbura deasupra Mării Chinei de Sud. China revendică suprafeţe întinse din Marea Chinei de Sud, având dispute de ordin teritorial cu Filipine, Vietnam, Malaezia, Taiwan şi Brunei, toate aceste state având legături militare strânse cu Washingtonul. Oficialii americani și-au exprimat îngrijorarea că Beijingul ar putea declara o zonă de apărare aeriană în Marea Chinei de Sud, la fel cum a făcut în 2013, în Marea Chinei de Est. Recent, secretarul de stat american, John Kerry, a declarat că Washingtonul ar considera o zonă de apărare aeriană chineză în Marea Chinei de Sud ca fiind o ”provocare ce ar avea un efect destabilizator”.



12