Bashar al-Assad vrea armistiţiu, dacă teroriştii nu profită de el

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Condiționat

Bashar al-Assad vrea armistiţiu, dacă teroriştii nu profită de el

Externe 21 Februarie 2016 / 15:08 472 accesări

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, s-a declarat pregătit pentru un armistiţiu, cu condiţia ca teroriştii să nu profite de el şi ca ţările care-i sprijină pe insurgenţi să nu-i mai susţină. Al-Assad a făcut aceste declaraţii sâmbătă, după ce opoziţia siriană a anunţat că acceptă posibilitatea unui armistiţiu temporar, dacă primeşte garanţii că aliaţii Damascului, inclusiv Rusia, încetează focul, dar și dacă se ridică asediile şi sunt livrate ajutoare umanitare în toată ţara. Al-Assad a anunţat, de asemenea, că ”trebuie ca orice armistiţiu să garanteze că alte ţări, în special Turcia, sunt împiedicate să trimită şi mai mulţi terorişti şi armament sau orice fel de susţinere logistică”. Damascul îi numeşte terorişti pe toţi insurgenţii care luptă împotriva armatei siriene şi aliaţilor săi. Turcia, alte puteri regionale sunnite şi state occidentale susţin insurgenţi în lupta împotriva lui al-Assad, ale cărui forţe sunt sprijinite de Iran, Rusia şi mişcarea şiită libaneză Hezbollah.

Mai multe încercări de negociere a unui armistiţiu au eşuat în ultimele luni. Ultima rundă de negocieri la ONU, la Geneva, este coprezidată de Rusia şi SUA. Puterile mondiale au convenit pe 12 februarie, la Munchen, asupra unei încetări a ostilităţilor, care să permită livrarea de ajutoare umanitare în Siria. Armistiţiul urma să intre în vigoare o săptămână mai târziu, vineri, însă nu a fost implementat. Armata siriană îşi continua ofensivele în întreaga ţară, susţinută de atacuri ale forţelor aeriene ruse. Preşedintele sirian a declarat că trupele sale sunt aproape, acum, de a prelua controlul asupra oraşului Alep şi avansează către Rakka, bastionul grupării Statul Islamic (SI). Imediat ce va redobândi controlul asupra întregii ţări, următorul pas va fi să formeze un guvern de unitate naţională, care să redacteze o nouă Constituţie şi să organizeze alegeri generale.

Duminică, secretarul de stat american, John Kerry, a anunţat că a ajuns cu omologul său rus, Serghei Lavrov, la un acord provizoriu asupra condiţiilor unei încetări a ostilităţilor în Siria, dar că există în continuare aspecte nerezolvate. Kerry și Lavrov şi-au exprimat speranţa ca preşedinţii american, Barack Obama, şi rus, Vladimir Putin, să discute, în zilele următoare, pentru a finaliza acest acord provizoriu. Ministerul rus de Externe a confirmat că Lavrov şi Kerry au discutat duminică, la telefon, despre un armistiţiu în Siria, care ar urma să excludă operaţiuni împotriva unor organizaţii recunoscute ca teroriste de Consiliul de Securitate al ONU.

ATENTAT SÂNGEROS Cel puţin 25 de persoane au fost ucise și alte 39 rănite, duminică, într-un dublu atentat cu maşină-capcană la Homs, în centrul Siriei, relatează CNN. Două maşini umplute cu explozivi au fost detonate în apropierea unei staţii de autobuz din centrul oraşului Homs. Atacul a vizat studenţi şi funcţionari guvernamentali care se duceau la serviciu. El a fost comis în districtul al-Zahraa, aflat sub controlul regimului, cu populaţie majoritar alawită, o sectă din care face parte al-Assad. Violenţele au continuat în Siria, în ultimele zile, în pofida speranţei unui armistițiu. Potrivit ONU, peste 250.000 de persoane au fost ucise, peste un milion au fost rănite, iar majoritatea populaţiei siriene a fost nevoită să se refugieze din calea războiului civil izbucnit în 2011.

Citește și:

Cel puţin 25 de morţi, într-un dublu atentat cu maşini-capcană

Siria: Kerry anunță „un acord provizoriu“ asupra modalităților de încetare a ostilităților

ONU: Discuții americano-ruse privind încetarea focului în Siria

Hollande avertizează că există un risc de război între Turcia și Rusia

Rusia reduce bugetul apărării, pentru a combate criza economică

Turcia a bombardat intensiv poziţii kurde din nordul provinciei Alep

SUA extind restricțiile din programul Visa Waiver

Avioane SUA au atacat o bază SI din Libia

Taguri articol


12