Bătută "măr" pentru o bucăţică de pîine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bătută "măr" pentru o bucăţică de pîine

Eveniment 18 Septembrie 2006 / 00:00 1020 accesări

De nenumărate ori i-am văzut zăcînd în faţa blocului sau pe stradă, i-am privit cu dispreţ, cu milă, poate le-am dat şi un ban, dar nu ne-am sfiit să îi numim “gunoaiele societăţii”, “boschetari” sau să îi blamăm pentru că în loc să munceacă, au ales să trăiască în mizerie. Aceşti oameni ai străzi au preferat să uite de realitate, să se ascundă de ea în spatele unei pungi cu aurolac sau a unei sticle cu băutură ieftină. Poveştile lor seamănă: au avut o casă pe care au vîndut-o şi au fost păcăliţi, rămînînd şi fără adăpost, şi fără bani. Alţii au suferit decepţii şi familia i-a alungat, astfel încît s-au refugiat în canale, alături de oameni cu probleme asemănătoare cu ale lor. Au învăţat să fure, să cerşească, să bea şi să inhaleze aurolac. Sînt murdari şi miros îngrozitor, dar pe cei la fel ca ei acest lucru nu îi deranjează. De obicei, grupul din care fac parte are regulile lui şi este posibil ca unul dintre “boschetari” să fie exclus dacă nu le respectă. Tanti Angelica, aşa cum o strigă asistentele din Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, are în jur de 56 de ani şi a rămas pe drumuri acum zece ani. Doarme pe unde apucă şi se fereşte de canale, pentru că cei de acolo o gonesc şi o bat. Nu are niciun fel de act de identitate. De aceea, de fiecare dată cînd ajunge la spital, cadrele medicale nu o pot înregistra cu numele în registru.

Tanti Angelica a ajuns în urmă cu trei zile la spital pentru că avea numeroase răni pe spate şi la cap. “M-a bătut Mustafa, un băiat care stă pe stradă cu mine. Am făcut rost de nişte mîncare şi cînd mi-a cerut, nu am vrut să îi dau pentru că nici el nu îmi dă mie. Aveam şi o sticlă cu rom la mine... Mai beau ca să uit de necazuri. Cînd a văzut că nu îi dau, a început să mă bată cu pumnii şi picioarele. M-a lovit de multe ori. Nu am putut să mă apăr, aşa că pînă la urmă i-am dat mîncarea”, a povestit femeia. Deşi nu prea îşi aduce aminte ce s-a întîmplat după ce a fost bătută, femeia spune că a venit o ambulanţă şi a adus-o la spital. Cadrele medicale susţin însă că femeia ajunge frecvent în Urgenţă, pentru că de cele mai multe ori se îmbată pînă îşi pierde cunoştinţa. “Tanti Angelica a venit de multe ori la noi. Pentru că era murdară din cap pînă în picioare, a trebuit să o spălăm cu furtunul. De data aceasta era bătură rău şi plină de sînge. A fost internată la neurochirurgie. Din păcate, nu are acte şi nu poate plăti îngrijirile medicale”, a spus Alina Ioan, una dintre asistente. A devenit o obişnuinţă ca la spital să ajungă persoanele fără adăpost care nu pot plăti asistenţa medicală şi care consumă din bugetul unităţii medicale. Pe de altă parte, persoanele fără adăpost care ajung la spital beneficiază de îngrijiri de specialitate, se însănătoşesc şi apoi ajung din nou pe stradă.



12