Bayern Munchen va transfera doi internaţionali germani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bayern Munchen va transfera doi internaţionali germani

Sport 15 Ianuarie 2017 / 14:03 417 accesări
Sebastian Rudy (în alb) a fost și căpitan de echipă la TSG Hoffenheim

Sebastian Rudy (în alb) a fost și căpitan de echipă la TSG Hoffenheim

Clubul german de fotbal Bayern Munchen a anunțat duminică, pe site-ul său oficial, transferurile jucătorilor Sebastian Rudy și Niklas Sule de la TSG Hoffenheim, cei doi urmând să ajungă în vară la formaţia de pe Allianz Arena. „Suntem foarte mulţumiţi şi fericiţi că Niklas Sule şi Sebastian Rudy vor ajunge la Bayern. Aducerea celor doi jucători din echipa naţională a Germaniei reprezintă o investiţie în viitorul clubului. Sebastian Rudy vine gratis, iar pentru transferul lui Niklas Sule am ajuns la un acord cu TSG Hoffenheim”, a afirmat preşedintele clubului bavarez, Karl-Heinz Rummenigge.

Intrat în ultimele şase luni de contract cu Hoffenheim, echipă la care a fost căpitan în prima parte a sezonului, Sebastian Rudy a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu Bayern Munchen, din postura de jucător liber de contract. „Este un vis pentru mine să ajung la Munchen. FC Bayern este unul dintre cele mai prestigioase cluburi din lume”, a declarat Rudy.

Fundaşul central Niklas Sule, care mai avea contract cu Hoffenheim până în 2019, a semnat pe cinci ani cu Bayern, în schimbul unei sume nedezvăluite. Sule crede că „voi avea ocazia să mă maturizez la o echipă uriaşă”.

Cotat la 12 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de, fundaşul de 21 de ani are o selecţie la prima reprezentativă a Germaniei, în timp ce Rudy, în vârstă de 26 de ani, a jucat 12 partide pentru campioana mondială en titre.



12