Bugetul a primit aviz favorabil în Comisiile reunite pentru Muncă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bugetul a primit aviz favorabil în Comisiile reunite pentru Muncă

Politică 11 Februarie 2019 / 17:27 317 accesări

Comisiile reunite pentru Muncă au avizat favorabil bugetul, însă dezbaterile nu au fost lipsite de tensiuni. Deputatul PNL Carmen Hărău a susţinut că indemnizaţiile veteranilor nu au crescut, moment în care preşedintele comisiei i-a tăiat microfonul, precizând că acest indemnizaţii „s-au dublat”.

„La construcţia bugetului asigurărilor sociale pe anul 2019, s-au avut în vedere aplicarea prevederilor legislaţiei din domeniul pensiilor şi asigurărilor sociale, precum şi ale programului de guvernare pe 2017 -2020. S-a avut în vedere majorarea cu 15% a valorii punctului de pensie începând cu luna septembrie 2019, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei”, a susţinut ministrul Muncii, Marius Budăi, în cadrul dezbaterilor pe buget, din cadrul Comisiilor reunite pentru Muncă.

În cadrul dezbaterilor, au luat cuvântul mai mulţi parlamentari, printre care şi Carmen Hărău de la PNL, care a atras atenţia că indemnizaţiile veteranilor de război nu ar fi fost crescute.

„Dacă dumneavoastră vi se pare normal, ca după ce a trecut anul Centenar şi ne-am închinat cu toţii pe la statui acum să nu avem bani şi să fim atât de meschini încât să nu putem majora indemnizaţiile oamenilor care au venit pe jos din Tatra”, a precizat Hărău, apoi i s-a închis telefonul şi primit o replică din partea preşedintelui de comisie, Adrian Solomon (PSD).

„Indemnizaţiile s-au dublat de la 1 ianuarie, vă spun pentru că am un veteran acasă, de 95 de ani, dumneavoastră vorbiţi din cărţi şi aţi făcut parte din guvernarea care a tăiat aceste indemnizaţii”, a precizat Solomon.

Fără microfon, Carmen Hărău s-a ridicat în picioare şi a solicitat să i se dea cuvântul, fără succes însă.

Anterior, Hărău i-a mai transmis ministrului, tot în cadrul dezbaterilor: „Măsura pe care aţi luat-o, prin Ordonanţa 79, care a trimis în buzunarul angajatului plata taxelor, nu a generat surplusul de care vorbeaţi nici o mai bună corectare şi nici printr-o scoatere la lumină a muncii la negru”, a mai precizatul deputatul PNL.

În cele din urmă, Comisiile reunite pentru Muncă au avizat favorabil bugetul cu 17 voturi pentru şi 8 împotrivă.



12